Institutul Oncologic din Cluj-Napoca a aniversat 95 de ani de la înființare

Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) a aniversat 95 de ani de la înființare printr-o serie de evenimente științifice, informează Agerpres.

Manifestările s-au desfășurat în perioada 14-18 iunie sub genericul „Zilele Institutului Oncologic Prof. Dr. Ion Chiricuţă”. Au participat personalităţi semnificative din România, Germania, Suedia, SUA şi Norvegia, care au prezentat noutăţi din varii domenii ale acestei specialităţi medicale.

„A fost greu, dar în acelaşi timp a fost frumos, pentru că la nivelul institutului s-a creat o echipă şi o foarte bună legătură între ceea ce înseamnă departamentul administrativ, conducerea managerială a institutului şi profesioniştii din institut. Fiecare a avut partea lui de dificultate”, a spus managerul IOCN, dr. Cătălin Vlad, la debutul manifestărilor științifice.

Workshop-urile s-au desfășurat în trei săli ale IOCN, fiecare având moderatori proprii, în limbile română şi engleză. Au fost programate 22 de sesiuni, care au acoperit întreaga arie de preocupări, de la cercetare la paliaţie, inclusiv ale rezidenţilor şi personalului mediu.

În paralel, s-au desfășurat și Forumul Naţional de Gineco-Oncologie, ediţia a 7-a, moderat de prof. univ. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, Conferinţa Societăţii Române de Chirurgie a Sânului şi Oncologie, ediţia a 9-a, precum şi o reuniune de etapă a Centrului Naţional de Competenţă în Domeniul Cancerului.

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca este unul dintre cele mai importante institute medicale din România, cu zeci de mii de pacienţi care vin anual pentru a beneficia de servicii medicale preventive, curative şi paleative în domeniul oncologic.

Afișul evenimentelor

Foto credit: Institutul Oncologic din „Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca


Știri recente