Înscrierea pentru ora de Religie este un act de mărturisire publică a credinţei

Biserica Ortodoxă se află astăzi în Duminica Ortodoxiei. Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală a fost oficiată de Patriarhul României. După citirea Pericopei Evanghelice de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul 1, versetele 43-51, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură.La finalul cuvântului său, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Românea subliniat importanţa orei de Religie pentru creşterea duhovnicească a copiilor.

Înscrierea pentru ora de Religie este un act al iubirii noastre faţă de Hristos

„Un mod deosebit de mărturisire a credinţei, astăzi, într-o lume din ce în ce mai secularizată este şi frecventarea orei de Religie la şcoală şi deci, înscrierea pentru a frecventa ora de Religie la şcoală, acum, după ce Curtea Constituţională a României, prin decizia sa din noiembrie 2014, a spus că, pentru a frecventa ora de Religie, cei care doresc să urmeze ora de Religie trebuie să se înscrie: copiii majori sau părinţii copiilor sau tutorele legal instituit. Ca atare, înscrierea pentru ora de Religie este un act de credinţă, de mărturisire publică a credinţei, a iubirii noastre faţă de Hristos şi a dorinţei noastre de a creşte spiritual. Biserica a botezat copiii pe care părinţii i-au născut şi i-au adus să fie botezaţi. Dacă Biserica a botezat copiii înseamnă că are şi datoria de a-i creşte în credinţă.”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Participarea la ora de Religie este o creştere duhovnicească şi intelectuală în credinţă

„Există o creştere sau o formare duhovnicească a copiilor în credinţă, în familie, în primul rând. Există o formare duhovnicească sau o creştere a copiilor şi prin participarea la slujbe în Biserică, prin viaţa liturgică, mai ales prin împărtăşirea lor. Dar este nevoie şi de o formare duhovnicească şi intelectuală a copiilor la şcoală, împreună cu alţi copii şi în dialog cu alte cunoştinţe, cu alte discipline pe care le studiază sau le învaţă copiii la şcoală. Ca atare, participarea la ora de Religie este deodată o creştere duhovnicească şi intelectuală în credinţă, o întărire a comuniunii cu ceilalţi copii şi o mărturisire a legăturii care există între cunoaşterea duhovnicească şi cunoaşterea ştiinţifică. De aceea, ieri, 28 februarie 2015, la Reşedinţa Patriarhală din Bucureşti, s-a întâlnit Consiliul Consultativ al Cultelor din România. Consiliul Consultativ al Cultelor, care cuprinde Bisericile creştine din ţara noastră, Cultul Mozaic şi Cultul Musulman, a adresat un apel şi anume, apelul numit Lumină pentru viaţă. Importanţa orei de Religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor. Dăm citire acestui apel foarte dens în zece puncte, dar plin de încurajare pentru că este plin de semnificaţii profunde, duhovniceşti:

LUMINĂ PENTRU VIAŢĂ

Importanţa orei de Religie pentru educaţia copiilor şi tinerilor

(Apelul Consiliului Consultativ al Cultelor din România – 28.02.2015)

1. Religia constituie parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără cunoştinţele referitoare la aceasta nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent. De aceea, în aproape toate ţările europene, Religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public.

2. Copiii şi tinerii au dreptul constituţional de a participa la orele de Religie, drept redobândit prin jertfa tinerilor care au mărturisit în decembrie 1989 că „există Dumnezeu”, prin aceasta revenindu-se la tradiţia sănătoasă a poporului român, eminamente religios.

3. Religia este lumină pentru înţelegerea universului şi a vieţii, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a promova valorile familiei, ospitalităţii, dreptăţii, păcii, solidarităţii, înţelegerii şi comuniunii între oameni.

4. Credinţa în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Şcoala şi Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne şi valori efemere, şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor.

5. Valorile oferite de educaţia religioasă sunt reper spiritual esenţial şi liant existenţial între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline şcolare.

6. Predarea Religiei în Şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor şi a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare,întrucât propune modele viabile de bunătate,sfinţenie şi convieţuire umană.

7. Educaţia religioasă contribuie la depăşirea ignoranţei religioase, care poate favoriza atitudini ideologice de intoleranţă.

8. Ora de Religie contribuie la formarea şi cultivarea unei conştiinţe vii şi mărturisitoare a valorii eterne a persoanei umane şi la promovarea demnităţii acesteia în familie şi în societate.

9. Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinţei părinţilor şi a copiilor. Libertatea însă nu este indiferenţă spirituală, ci capacitatea omului de a alege valori spirituale, care îmbogăţesc viaţa persoanei şi a comunităţii umane.

10. Cultele doresc o cooperare mai strânsă cu Statul în promovarea unei educaţii integrale, care uneşte viaţa spirituală profundă cu informarea ştiinţifică bogată, deoarece deficitul de spiritualitate sau de sens existenţial al societăţii tehniciste de astăzi are consecinţe negative pentru orientarea tinerilor în societate.

Copiii care învaţă Religia la şcoală învaţă că iubirea lui Dumnezeu faţă de om se arată şi prin darurile pe care El le-a creat în natură

„În concluzie, putem spune că toţi copiii şi tinerii care participă la ora de Religie învaţă că universul, cerul şi pământul, nu sunt produsul întâmplării, ci sunt darul înţelepciunii şi iubirii lui Dumnezeu pentru om. Întreg universul este un limbaj al lui Dumnezeu de comunicare cu omul. Când omul descoperă legi în natură el doar le descoperă, dar nu le-a făcut el, ci Creatorul. De aceea, cercetarea universului înseamnă descoperirea gândirii lui Dumnezeu arătată în creaţia Sa, în lumea creată de El. Copiii care urmează ora de Religie la şcoală învaţă că iubirea lui Dumnezeu faţă de om se arată şi prin darurile pe care El le-a creat în natură. Noi ne hrănim cu fructele pământului pentru că şi pământul şi noi primim lumină de la soare. Respirăm aerul creat de Dumnezeu şi gustăm din apa pe care Dumnezeu a creat-o ca să fie spre sănătatea şi viaţa noastră pe pământ. Deci, tot ceea ce ne înconjoară, toată existenţa care ne înconjoară este dar de la Dumnezeu. De aceea, rugăciunea de recunoştinţă, de mulţumire este cea mai importantă activitate a omului”, a subliniat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Copilul învaţă la ora de Religie că orice faptă bună izvorâtă din iubire smerită şi milostivă nu piere niciodată

„De asemenea, copiii învaţă la ora de Religie că omul nu este un simplu animal evoluat, ci este o fiinţă inteligentă, liberă şi iubitoare, creată după chipul lui Dumnezeu cel înţelept, liber şi iubitor. Mai învaţă că omul nu este un animal superior, ci este o persoană creată după chipul Persoanelor veşnice ale Sfintei Treimi şi fiecare om este chemat la iubire veşnică, la comuniune cu Dumnezeu. Deci, la ora de Religie copilul şi tânărul învaţă că nu mormântul este ultimul cuvânt asupra vieţii, ci Învierea şi viaţa veşnică în iubirea lui Dumnezeu.În fine, copilul învaţă la ora de Religie că orice faptă bună izvorâtă din iubire smerită şi milostivă nu piere niciodată pentru că iubirea adevărată nu piere niciodată. Ea rămâne în memoria şi binecuvântarea lui Dumnezeu, încât fiecare faptă bună săvârşită în timpul vieţii trecătoare are o valoare veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, ora de Religie nu poate fi înlocuită cu nimic, cu nicio altă ştiinţă pentru că de fapt ştiinţa cea mai profundă este ştiinţa legăturii noastre cu Dumnezeu cel veşnic, Care ne-a creat pentru viaţă veşnică, pentru iubire şi fericire veşnică în Împărăţia Preasfintei Treimi, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire! Amin!”, a conchis Patriarhul României.

Curtea Constituţională a României a decis (Decizia nr 669/2014) că participarea la ora de Religie se face numai în baza unei cereri scrise a elevului major, a părintelui sau a tutorelui elevului minor.

Cererea tip se poate găsi la şcoală sau se poate descărca de pe site-ul www.patriarhia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente