Înmormântarea Părintelui Constantin Drăgușin

Părintele profesor Constantin Drăgușin, fost dirijor al Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, a fost condus astăzi, 30 iunie 2014, pe ultimul drum. Slujba de înmormântare a fost oficiată la Biserica „Podeanu” din București, acolo unde părintele a slujit aproape 20 de ani.

Mesajul de condoleanțe al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Un preot evlavios și un dirijor talentat. Părintele Constantin Drăgușin 1931-2014″ a fost citit de Arhim. Veniamin Goreanu, consilier-administrativ bisericesc: „Părintele Constantin Drăgușin a avut o rodnică activitate pastorală și academică, a fost un preot evlavios și un dirijor talentat, fiind iubit și apreciat de credincioși, de elevii și ucenicii săi pe care i-a inițiat în tainele muzicii bisericești. El și-a arătat dragostea față de Mântuitorul nostru Iisus Hristos și de Biserica Sa, atât prin slujirea la Sfântul Altar, cât și prin activitatea sa de promovare a muzicii bisericești. La acest ceas de vremelnică despărțire, întru așteptarea Învierii de obște, cu părintească dragoste, ne îndreptăm gândul spre familia îndurerată precum și spre cei care l-au cunoscut, îndemnându-i pe toți să păstreze mereu viu în sufletul lor chipul luminos al Părintelui Profesor Constantin Drăgușin. Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să așeze sufletul său în ceata slujitorilor Lui și să-i dăruiască odihnă în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi. Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Părintele Profesor Constantin Drăgușin a fost dirijor al Coralei „Nicolae Lungu” între anii 1959 – 1972 și 1984 – 2009. Cei care s-au format sub bagheta maestrului îl păstrează în memorie nu doar ca pe un profesionist, ci și ca pe un om blând.

„A fost un vrednic urmaș al maestrului Nicolae Lungu, în primul rând la corala Patriarhiei, preot slujitor și un mare compozitor. Considerăm că prestanța dânsului în sânul Bisericii noastre a fost una importantă prin compozițiile sale, prin faptul că a condus corala Patriarhiei în momente foarte grele și în perioada comunistă și mai ales după anul 1989 când a avut posibilitatea să prezinte și în străinătate muzica noastră corală făcând numeroase turnee cu corala Patriarhiei. De aceea ne despărțim cu regret de dânsul, dar faptul că în anul 1993 a avut încredere să mă cheme la corală și să îl urmăm într-un fel, consider că prin timpul pe care l-a avut la dispoziție a putut să mă îndrume să ducem mai departe tradiția acestei corale în Catedrala Patriarhală”, a mărturisit Pr. Lect. Univ. Dr. Stelian Ionașcu, dirijorul Coralei „Nicolae Lungu”.

Părintele Drăgușin este la fel de regretat și de enoriașii Parohiei „Podeanu”. În anul 2009, părintele profesor Constantin Drăgușin a primit ordinul Crucea patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române. A trecut la cele veșnice la vârsta de 83 de ani, în seara zilei de 28 iunie.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…