Îngrijirile paliative, un act nobil: Conferință cu participare internațională la Palatul Patriarhiei

Fundația Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureștilor a organizat joi, la Palatul Patriarhiei din București, o conferință națională cu participare internațională, dedicată îngrijirilor paliative. Ambasadorul Elveției, un constant susținător al fundației, a transmis un mesaj în care afirmă că îngrijirile paliative sunt un act nobil.

Evenimentul a fost prilejuit de Ziua Internațională a Îngrijirilor Paliative, marcată anual în data de 8 octombrie.

Conferința a fost moderată de conf. univ. dr. Manole Cojocaru de la Facultatea de Medicină a Universității „Titu Maiorescu” și de Steluța Eftimie de la Fundația Bucuria Ajutorului.

Au participat reprezentanți ai Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române, medici din țară și din străinătate care au susținut comunicări științifice, elevi și profesori de la școlile postliceale sanitare „Henri Coandă” din toată țara și cei de la Școala Postliceală Sanitară „Sf. Ier. Nectarie” din București, asistenți sociali de la protoieriile din Capitală.

Fundația Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureștilor a organizat joi, 13 octombrie 2022, la Palatul Patriarhiei din București, o conferință națională cu participare internațională, dedicată îngrijirilor paliative. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

După cuvântul de deschidere rostit de Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie Taumaturgul” al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Marinela Ivan de la Ambasada Elveției a prezentat mesajul Excelenței Sale Arthur Mattli, Ambasadorul Confederației Elvețiene în România.

„Din punctul meu de vedere, a oferi îngrijire paliativă este unul dintre cele mai nobile acte pe care oamenii le pot oferi altor oameni. Este una dintre cele mai semnificative atenții medicale acordate, atunci când oamenii pot fi însoțiți în cea mai dificilă parte a vieții lor, atunci când suferă, când sunt pe cale să părăsească această viață pentru o altă viață”, a transmis ambasadorul, un susținător al activităților Fundației Bucuria Ajutorului.

„În timp ce moartea face parte din viața noastră, modul în care se parcurge ultimul kilometru de viață face o mare diferență pentru toți, pentru cei care vor primi îngrijiri paliative, dar și pentru familiile acestora”, a mai precizat ambasadorul în mesajul său.

Au fost prezentate mai multe comunicări științifice care au evidențiat importanța îngrijirilor paliative, metode de abordare a cazurilor, soluții alternative pentru terapia durerii. Nu au lipsit nici abordări transdisciplinare, care au implicat discuțiile despre relația dintre credință și longevitate.

Fundația Bucuria Ajutorului a Arhiepiscopiei Bucureștilor a organizat joi, 13 octombrie 2022, la Palatul Patriarhiei din București, o conferință națională cu participare internațională, dedicată îngrijirilor paliative. În imagine, Adriana Căruntu, directoarea centrului de îngrijiri paliative al fundației. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

„Vom continua aceste comunicări științifice în domeniul medical și propunem ca proiect «Academia de Îngrijiri Paliative», un proiect care va fi coordonat de conf. univ. dr. Manole Cojocaru și de mine, pentru a continua și a veni în sprijinul tuturor celor care au nevoie de formare, de informații – pentru pacienți, pentru membrii familiilor acestora, pentru asistenții medicali ce sunt acum formați în școlile postliceale, dar și pentru medici”, a declarat Adriana Căruntu.

„Acest proiect ne dorim să-l facem în colaborare cu Centrul de presă BASILICA al Patriarhiei Române și vă invităm alături de noi la fiecare eveniment.”

Evenimentul a avut loc în format hibrid. S-au conectat online toți membrii la nivel național ai Școlilor Postliceale Sanitare „Henri Coandă” din România.

Participanții au primit o diplomă și o medalie din partea organizatorilor.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente