PS Macarie, românilor din Oslo: Să răspândim căldură duhovnicească în aceste ținuturi umbroase

„Să rămânem cu Mântuitorul Iisus Hristos până la sfârșit fiindcă vremurile sunt grele și toate iluziile se risipesc ca un castel de nisip”, a îndemnat Episcopul Macarie al Europei de Nord duminică, în comunitatea parohiei românești de la Oslo, Norvegia.

„Să fim cu Hristos în acest întuneric al necredinței fiindcă de la El se revarsă lumina și noi devenim purtători de lumină și răspândim căldură și la propriu și la figurat, căldură duhovnicească. Îi ajutăm să se încălzească și pe cei care, iată, sunt în aceste ținuturi umbroase, în aceste ținuturi mai reci și nu știu de Hristos sau chiar sunt ostili Domnului”.

„Să dăm mărturie cu timp și fără timp și să devenim luminători, lumină în sfeșnicul credinței celei adevărate risipind întunericul și încălzind această noapte rece a necredinței”, a îndemnat ierarhul.

„Așa să ne ajute Domnul, să fim mărturisitori cu timp și fără timp!”, a insistat PS Macarie.

PS Macarie la Oslo, 10 iulie 2022. Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord


Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Comentarii Facebook


Știri recente