Îndemnul Mitropolitului Irineu adresat tinerilor la ITO: Să mărturisim credința prin faptele noastre

Mitropolitul Irineu al Olteniei a conferențiat vineri în cadrul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși de la Craiova (ITO 2019) despre virtuţile creştine, îndemnându-i pe tineri să mărturisească credința prin fapte.

Exemplul oferit de ierarh tinerilor a fost Însuși Iisus Hristos care „venind în lume nu s-a așezat în vârful piramidei sociale”.

Gestul acesta suprem de iubire, a subliniat Înaltpreasfinția Sa ne oferă „exemplul meditației și rugăciunii desăvârșite”.

Vorbind despre iubirea raportată la Dumnezeu și semeni, Părintele Mitropolit a semnalat că „ne dă consistență și existență în Dumnezeu”.

Bucuria este în comuniune, a concluzionat ierarhul.

După conferința organizată în Sala Polivalentă din Craiova, începând cu ora 19:00, va avea loc tradiționala procesiunea ITO pe traseul: Sala Polivalentă – Catedrala „Sfântul Dumitru” – Biserica „Gheorghe Vechi” și Piața Mihai Viteazul.

Pe seară tinerii vor asista la un concert de muzică populară și ușoară în Piața „Mihai Viteazul”.

În prima parte a zilei, tinerii au participat la workshop-uri și ateliere în liceele din orașul gazdă.
Împărțiți în grupe de lucru, au fost dezbătute teme ca importanța participării active la Sfintele  Slujbe și îmbunătățirea relației cu aproapele prin participarea la viața comunității parohiale.

Scopul acestor dezbateri a fost de conștientizare a necesității unei prezențe active în viața Bisericii.

Vezi mai multe fotografii în galeria foto.

Foto credit: Basilica.ro/ Raluca Ene

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente