Început de an școlar cu rugăciune la parohia românească „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena

Începutul noului an școlar a fost marcat de părinții și copiii din Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena prin participarea la rugăciuni de binecuvântare în biserica parohială.

Rugăciunile au fost citite de preoții comunității după liturghia de duminică, în prezența școlarilor prezenți, spovediți și împărtășiți, care s-au rugat, împreună cu părinții lor duhovnicești și trupești, pentru luminarea minții și pentru dobândirea binecuvântării lui Dumnezeu.

La final, copiii au fost binecuvântați și miruiți și au primit cuvânt de încurajare din partea părinților slujitori.

Odată cu acest moment duhovnicesc s-au deschis și înscrierile la Școala Parohială „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena.

Echipa Școlii Parohiale se adresează, în anul școlar 2023-2024, copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 si 14 ani, precum și părinților acestora din Viena.

Activitățile destinate școlarilor se vor derula în perioada 09 septembrie 2023 – 22 iunie 2024 și vor cuprinde următoarele cursuri/ateliere:

  • Curs de Religie și cateheză – Pr. Prof. Emanuel Nuțu & Pr. Florin Cordureanu
  • Curs de Limba română – Prof. Nicoleta Liche
  • Curs de Canto și Educație muzicală – Prof. Conf.univ.Dr. Theodore Coresi
  • Curs de Muzică psaltică și tipic bisericesc – psalt Claudiu Morteanu
  • Curs de Dans tradițional românesc – etnolog dr. Razvan Roșu
  • Curs de șah – pedagog Dan Nuta
  • Ateliere sportive – dr. Cristian Ionuș & maestru al sportului prof. Nukina Nobuyuki
  • Ateliere creative – pedagog Carmen Seres

Școala Parohială a comunității „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena a ajuns anul acesta la a treia ediției.

Foto credit: Facebook / Biserica Sfântul Ștefan cel Mare din Viena

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente