Început de an la Buzău

La Catedrala voievodală din Buzău, slujba la trecerea dintre ani a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Astfel, începând cu ora 23.30, ierarhul a săvârșit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, după care s-au citit rugăciuni specifice acestui moment din anul civil, după cum ne-a transmis domnul Dragoș Olteanu, consilier mass-media și purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.

În prima zi a anului 2014, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău. La final, s-a săvârșit și slujba de Te Deum, după rânduiala stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre praznicul Tăierii împrejur a Domnului, a evidențiat virtuțile și realizările pe plan pastoral-misionar ale Sfântului Vasile cel Mare și a transmis tuturor mesajul de Anul Nou.

„Ne-am rugat Mântuitorului Hristos ca să binecuvinteze cununa anului care a început, să ne ajute tuturor să facem lucruri bune, în anul 2014. Fără îndoială că fiecare își face un bilanț al său, personal, în familie sau la locul de muncă, apoi trage linie și vede ce a realizat și ce nu a realizat, ce ar fi putut realiza, însă nu a insistat suficient de mult. Este bine să ne facem planuri, de a împlini anumite lucrări în anul care a sosit, dar avem nevoie de ajutor de la Dumnezeu. Fără credință, fără rugăciune și fără nădejde în Părintele ceresc și în sfinții Săi, nu putem să realizăm mare lucru. Când ne ancorăm cu nădejde tare în Dumnezeu și ne rugăm sfinților ca să mijlocească pentru noi, veți vedea, iubiți credincioși, cât de minunate ni se vor părea împlinirile. Făcând o retrospectivă, vom spune că singuri, cu puterile noastre, nu am fi putut împlini aceste lucruri”, a precizat Întâistătătorul Eparhiei de la Curbura Carpaților.

Credincioșii buzoieni au participat în număr mare la slujbele oficiate atât în noaptea dintre ani, cât și în ziua de 1 ianuarie.

Comentarii Facebook


Știri recente