Început de an calendaristic la Paraclisul Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin

La Paraclisul catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin a fost săvârșită o slujbă specială în noaptea dintre ani, informează episcopiaseverinului.ro

Câteva sute de credincioși s-au rugat la Acatistul Domnului Iisus Hristos, întâmpinând noul an civil sub semnul mulțumirii și al recunoștinței față de binefacerile primite de la Dumnezeu.

Slujba a fost oficiată de Întâistătătorul Eparhiei Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim. Alături de Preasfinția Sa a fost prezent întregul sobor de preoți ai Catedralei și diaconi slujitori. La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte a vorbit credincioșilor participanți, făcându-le urări de împlinire a cererilor celor de folos și dobândirea mântuirii sufletești.

Și în ziua praznicului Tăierii împrejur a Domnului Hristos și a pomenirii Sfântului Vasile cel Mare, a cărui Liturghie s-a și săvârșit, sfântul lăcaș de închinare a devenit neîncăpător. Sfânta Liturghie arhierească a ierarhului capadocian a fost oficiată de către arhipăstorul mehedințean, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

La ceas de sărbătoare, bunii creștini s-au bucurat de o ceremonie religioasă deosebită, alături de Preasfințitul Părinte luând parte la comuniunea euharistică și soborul de slujitori ai Paraclisului catedralei, preoți și diaconi.

În cadrul slujbei au fost rostite ectenii speciale, iar după Sfânta Liturghie s-a săvârșit rânduiala Te Deum-ului.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente