Inaugurarea noului sediu al Protopopiatului Ortodox Sebeș

Joi, 17 iulie 2014, a avut loc inaugurarea noului sediu al Protopopiatului Ortodox din localitatea Sebeș. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în prezența preoților și a stareților din Protopopiatul Sebeș, a oficialităților locale și județene, precum și a unui număr mare de invitați. Cu această ocazie, după cum ne-a transmis Pr. Florin Croitoru, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de suflet participanților, în care a subliniat că acest sediu, construit după ultimele standarde, are o mare importanță pentru preoții protoieriei, care, în calitatea lor de „lumină a lumii și sare a pământului” joacă un rol esențial în societatea zilelor noastre, răspândind cuvântul Evangheliei și conducând oamenii spre Împărăția lui Dumnezeu.

Primele date despre existența unui Protopopiat Ortodox la Sebeș sunt consemnate în anul 1682. Douăzeci de ani mai târziu, Protopopiatul este desființat, pentru ca în anul 1759 activitatea lui să fie reluată prin revenirea a numeroase parohii din zonă la ortodoxie, ca urmare a misiunii antiunioniste și a predicilor înflăcărate ale Cuviosului Visarion Sarai și a Cuviosului Sofronie de la Cioara. În anul 1913, în timpul protopopului Sergiu Medean, este achiziționat terenul și un imobil pentru sediul administrativ în centrul istoric al orașului Sebeș.

Numărul de 64 de parohii și 6 mănăstiri ce formează Protopopiatul Sebes, precum și exigențele misionare actuale, au făcut necesară ridicarea unei noi cladiri a Protopopiatului, cu un spațiu mai generos pentru desfășurarea activităților administrative, culturale, religioase, misionare și de tineret. Înițiativa acestui proiect îi aparține P.C. Pr. Protopop Ioan Galață, în timp ce P.C. Pr. Protopop Eugen Moldovan a început lucrarea de ridicare a noului imobil în anul 2008, iar actualul Protopop, P.C. Pr. Ionel Arsu, s-a ocupat de finalizarea lui, începând cu anul 2012. Lucrările s-au desfășurat cu sprijinul parohiilor arondate Protopopiatului Sebeș, al Consiliului Local Sebeș, al Consiliului Județean Alba și al sponsorilor.

Comentarii Facebook


Știri recente