Inaugurarea ansamblului „Green House” de la Căsoaia, Județul Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost oficiată o slujbă de binecuvântare a Centrului de Educare şi Informare în Protecția Mediului Green House (Casa Verde) din Căsoaia, inaugurat de Consiliul Județean și Centrul Cultural Județean Arad vineri, 15 aprilie 2016, în prezența reprezentanților partenerilor internaționali la proiect, precum și ai instituțiilor județene și locale, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar administrativ eparhial.

Acest ansamblu întregește Tabăra de copii și tineret de la Căsoaia unde Arhiepiscopia Aradului organizează în  parteneriat cu instituțiile județene activități cu tineretul. Căsoia dispune şi de loc de un teatru de vară, de un eco-muzeu unde tinerii pot să reînveţe meseriile străvechi, cum ar fi olăritul, ţesutul, tâmplăria, astfel încât tot ansamblul Green House poate să devină un reper în vestul ţării în ceea ce priveşte conservarea naturii şi păstrarea tradiţiilor. Casa Verde este dotată la standarde europene în care se vor desfășura activități diverse din domeniul educației ecologice și protecția mediului, începând de la cursuri, seminarii și conferințe, până la expoziții tematice și ateliere de lucru.

În cadrul evenimentului de vineri au putut fi  vizitate expoziţiile de artă tradiţională populară şi fotografie, cu lucrări realizate de participanţii la activităţile transfrontaliere organizate în cadrul proiectului „Casa Verde” – icoane pe lemn şi sticlă, pictură naivă, obiecte casnice şi decorative din lut. În cadrul expoziţiei fotografice Călătorie în timp: Căsoaia şi împrejurimile – ieri şi azi, invitaţii au putut admira evlouţia Taberei Căsoaia de la începuturile ei şi până astăzi.

Comentarii Facebook


Știri recente