Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae s-a născut la data de 21 noiembrie 1923 în municipiul Caransebeș.
Între anii 1934-1942 a urmat școala elementară și liceul în Caransebeș.
A fost student la Facultatea de Teologie din București între anii 1942-1946.
În anul 1943 a fost hirotonit diacon celibatar de către episcopul Veniamin Nistor al Caransebeșului.
După absolvirea facultății s-a înscris la doctorat, iar la 30 iunie 1949 a susținut teza cu titlul: „Viața și petrecerea Sfântului Antonie cel Mare. Începuturile monahismului creștin pe Valea Nilului” sub coordonarea părintelui profesor Ioan G. Coman.
În anul 1960 a fost hirotonit preot. S-a călugărit la Mănăstirea Cernica din Arhiepiscopia Bucureștilor la data de 12 ianuarie 1961.
A fost hirotonit arhiereu în biserica „Sfântul Spiridon Nou” din București la data de 15 ianuarie 1961, de către patriarhul Justinian Marina împreună cu alți doi ierarhi. Instalarea în funcția de episcop al Aradului a avut loc la 22 ianuarie 1961 în Catedrala episcopală din Arad.
La 17 februarie 1962, a fost ales Arhiepiscop al Timișoarei și Caransebeșului și Mitropolit al Banatului.
Instalarea s-a făcut în data de 4 martie 1962 în Catedrala mitropolitană din Timișoara de către patriarhul Justinian Marina.
Conform Statutului pentru organizare şi funcţionare Bisericii Ortodoxe Române, Locțiitor de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului este Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care va fi pomenit la toate slujbele din Arhiepiscopia Timișoarei, până la alegerea noului chiriarh canonic.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române