Înaltpreasfințitul Părinte Ioan: „Domnul Iisus ne dorește să fim ai Lui”

Slujire arhierească la Mănăstirea Timișeni-Șag din Arhiepiscopia Timișoarei. În Duminica a cincea din Postul cel Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie, prilej cu care a sfințit și o troiță de lemn aflată la intrarea în incinta mănăstirii.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfinția Sa, care a subliniat învățăturile ce reies din textul evanghelic de la Sfântul evanghelist Marcu, în legătură cu momentele de dinainte pătimirii Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, chiriarhul a prezentat credincioșilor și aspecte din viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, îndemnând, totodată, la pocăință urmând exemplul acesteia.

„Maria Egipteanca este o pildă vie pentru noi, că oricât de adânc am căzut în întunericul păcatelor, Dumnezeu nu ne părăsește. Printr-o viață de nevoință și pocăință sinceră Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a fost chemată în împărăția lui Dumnezeu ca mireasă a lui Hristos. Domnul Iisus ne dorește să fim ai Lui; după cum El Însuși s-a dat preț de răscumpărare pentru noi, și nouă ne cere să ne răscumpărăm viața, în trupurile noastre, și în acest fel creștinul devine un om al Evangheliei, un om al lui Hristos” a spus Înaltpresfințitul Părinte Ioan.

La final s-a desfășurat un scurt moment de rugăciune și de închinare  la crucea eroilor martiri din decembrie 1989 aflată în curtea exterioară a mănăstirii, cruce, care mai mulți ani a stat chiar în fața catedralei mitropolitane, până la construirea noului monument, a subliniat pr. Marius Florescu, redactor la Centrul eparhial.

Comentarii Facebook


Știri recente