Înainte de Campionatul European, Sportivii Lotului Național de Culturism și Fitness au fost binecuvântaţi de IPS Irineu

Sportivii Lotului Național de Culturism și Fitness au primit marţi binecuvântarea Arhiepiscopului Irineu la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia înainte de plecarea spre Spania, unde se va desfășura Campionatul European.

Sportivii au venit însoţiţi de Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF). Ei s-au închinat moaștelor Sfântului Vasile cel Mare din patrimoniul mănăstirii și au ascultat îndemnurile IPS Irineu.

Înaltpreasfinția Sa le-a spus că „precum avem nevoie de hrană, aer și mișcare pentru sănătatea trupească, așa avem nevoie și de cuvântul lui Dumnezeu – hrana noastră sufletească, de oxigenul rugăciunii – respirația noastră duhovnicească și de slujirea semenilor noștri prin munca noastră și faptele noastre de milostenie”.

IPS Irineu i-a miruit pe atleți și le-a oferit iconițe.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente