În timpul pandemiei, Sfântul Munte intensifică rugăciunea pentru întreaga lume

Săptămâna trecută, Sfântul Munte Athos s-a închis pentru pelerini, dar în mănăstirile sale rânduielile și slujbele continuă și mai intens.

Sfânta Chinotită, formată din reprezentanții mănăstirilor din munte, a îndemnat ca în cuprinsul acestuia să se oficieze privegheri de toată noaptea la Maica Domnului, care este Arhistrategă (conducătoare nevăzută) a Sfântului Munte, și procesiuni cu moaște și cu Sfânta Cruce.

În noaptea de vineri spre sâmbătă din a patra săptămână a Postului Mare se va face priveghere la Sf. Haralambie, tămăduitor de boli  infecțioase, informează Orthodox Christianity.

Călugării de la cele 20 de mănăstiri și celelalte schituri și chilii vor cere mila lui Dumnezeu pentru întreaga lume care se află sub amenințarea epidemiei de coronavirus.

Sfânta Chinotită a subliniat nevoia de a intensifica rugăciunea și oficierea Sfintelor Taine în Postul Mare, chemând pe toți la pocăință „din tot sufletul către Domnul, Izvorul Vieții care biruie moartea”.

Foto credit: Elitsy.ru

Comentarii Facebook


Știri recente