În mesajul de felicitare adresat Patriarhului, Victor Opaschi apreciază inițiativele Bisericii pentru satul românesc

În mesajul de felicitare adresat Patriarhului Daniel cu ocazia împlinirii vârstei de 68 de ani, Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi, apreciază inițiativele Bisericii pentru satul românesc.

„Această atenţie deosebită acordată de Biserica Ortodoxă Română satului românesc are sensul de a arăta, într-o lume preocupată mai degrabă de denigrare decât de construirea binelui comun, că satul românesc, deşi în multe cazuri supus îmbătrânirii sau depopulării, este mai degrabă o comunitate vie, păstrătoare a sensibilităţilor, valorilor şi tradiţiilor noastre de veacuri care au făcut posibilă România de astăzi”, a spus Victor Opaschi.

Redăm în continuare mesajul integral transmis luni la momentul aniversar organizat la Reședința Patriarhală.


Preafericirea Voastră,

Cu mare bucurie Vă urez, cu ocazia aniversării zilei de naştere, la mulţi ani cu sănătate, multe bucurii şi o păstorire cu roade la fel de bogate ca şi până acum!

În calitate de secretar de stat pentru culte, am putut observa îndeaproape lucrarea Preafericirii Voastre şi pot să dau mărturie despre extraordinara statornicie şi perseverenţă cu care, zi de zi şi an de an, aţi ştiut să călăuziţi Biserica Ortodoxă, astfel încât să îşi împlinească importanta sa misiune în spaţiul public.

În anul care a trecut, Biserica Ortodoxă a reuşit să cinstească cum se cuvine Centenarul Marii Uniri prin nenumărate evenimente care au culminat cu sfinţirea altarului Catedralei Naţionale, cel mai important proiect al românilor din Anul Centenar.

În anul 2019, Patriarhia Română a sprijinit demersurile Preşedinţiei române la Consiliul Uniunii Europene, organizând la rândul său manifestări menite să pună în valoare contribuţia şi priorităţile României, precum şi potenţialul remarcabil al comunităţilor religioase în edificarea Europei de astăzi şi de mâine. O serie de momente remarcabile precum vizitele la Bucureşti ale Sanctităţii Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic şi Sanctităţii Sale Papa Francisc au punctat aprecierea şi preţuirea de care Biserica Ortodoxă Română se bucură în context interortodox şi interconfesional.

Anul acesta, Biserica Ortodoxă Română, prin grija Preafericirii Voastre, înţelege, în mod firesc, după celebrarea unităţii de credinţă şi de neam, să pună în valoare fundamentele identităţii noastre, dedicând numeroase manifestări satului românesc. Mi se pare foarte importantă iniţiativa Preafericirii Voastre de a proclama anul 2019 Anul omagial al satului românesc, iniţiativă menită ca, printr-o succesiune de evenimente şi propuneri concrete de politici publice, să scoată în evidenţă lucrarea comună a preoţilor, profesorilor şi primarilor dedicaţi binelui comun şi slujirii deopotrivă spirituale şi materiale a comunităţilor pe care le au în grijă.

Această atenţie deosebită acordată de Biserica Ortodoxă Română satului românesc are sensul de a arăta, într-o lume preocupată mai degrabă de denigrare decât de construirea binelui comun, că satul românesc, deşi în multe cazuri supus îmbătrânirii sau depopulării, este mai degrabă o comunitate vie, păstrătoare a sensibilităţilor, valorilor şi tradiţiilor noastre de veacuri care au făcut posibilă România de astăzi. Prin conlucrarea autorităţilor publice şi a Bisericii, sunt convins că satul românesc poate deveni un loc al bunăstării sociale, un model care să inspire întreaga noastră naţiune.

Sunt convins că, datorită viziunii şi dinamismului creator care Vă caracterizează, responsabilităţii şi fidelităţii Preafericirii Voastre faţă de valorile fundamentale ale neamului românesc, Biserica Ortodoxă Română va continua să joace un rol deosebit de important în societatea românească.

Vă rog să primiţi, Preafericirea Voastră, felicitările mele cu prilejul aniversării zilei de naştere, mulţumirile mele pentru sprijinirea activităţii Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru dinamismul pe care îl imprimaţi acţiunii Bisericii Ortodoxe Române în societate.

Întru mulţi ani fericiţi!


Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente