În imagini: Unitatea ortodoxă și reconcilierea pe masa discuțiilor la Amman

Șase Biserici Ortodoxe Locale au fost reprezentate la Întâlnirea fraternă de la Amman, Iordania, unde s-a discutat în principal despre unitate și reconciliere.

Întâlnirea a fost inițiată de Patriarhul Teofil al Ierusalimului. ©Patriarhia Moscovei / Pr. Igor Palkin

Delegațiile au sosit în Capitala Iordaniei marți, 25 februarie. Patru Biserici au fost reprezentate chiar de Întâistătători.


Reuniunea reprezentanților Bisericilor Locale a avut loc miercuri. Delegațiile au afirmat că această întrunire are intenția să consolideze legăturile fraterne între frați și Bisericile lor, să promoveze legăturile păcii în Hristos între ei, să pledeze pentru unitatea Bisericilor Ortodoxe și să reînnoiască dialogul în speranța exprimată în rugăciune de a aduce reconcilierea acolo unde a existat discordie.

Vezi mai multe detalii în comunicatul de presă.

Delegația Bisericii Ortodoxe Române la eveniment a fost condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon al Târgoviștei. ©Patriarhia Moscovei / Pr. Igor Palkin
Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii (centru), alături de Mitropolitul Onufrie al Kievului (stânga) și Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk (dreapta). ©Patriarhia Moscovei / Pr. Igor Palkin
Participanții au fost primiți miercuri și de Majestatea Sa Abdullah II, Regele Regatului Hașemit al Iordaniei și Custodele Hașemit al Locurilor Sfinte creștine și musulmane din Țara Sfântă. ©kingabdullah.jo
Patriarhul Irineu al Serbiei participă la discuții. ©Patriarhia Moscovei / Pr. Igor Palkin
Biserica Poloniei a fost reprezentată de Arhiepiscopul Abel de Lublin și Chełm, iar Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și din Slovacia de Preafericitul Părinte Mitropolit Rastislav. ©Patriarhia Moscovei / Pr. Igor Palkin
Mitropolitul Nifon (centru) a fost însoțit în Iordania de Pr. Michael Tița, Șef de Protocol al Administrației Patriarhale (stânga), și Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte (dreapta). Sursă foto: Teofil Anăstăsoaie

În comunicatul emis după reuniune, participanții și-au exprimat speranța că Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu se va alătura acestui dialog. Delegațiile au fost de acord cu îndemnul Patriarhului Teofil al III-lea de a organiza o rugăciune în Biserica Sfântului Mormânt „pentru lume, pentru încheierea războiului, a bolilor și a suferinței și pentru toți creștinii, precum și pentru unitatea Bisericii Ortodoxe”.

Foto credit: Patriarhia Moscovei / Pr. Igor Palkin


Pentru cele mai recente informații din lumea ortodoxă urmărește-ne pe Twitter! – @AgentiaBasilica!

Comentarii Facebook


Știri recente