În imagini: Sf. Teodor Tiron cinstit la singura biserică din București ce-l are ocrotitor

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron a fost cinstit duminică, 17 februarie 2019, la singura biserică din București ce-l are ocrotitor, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Sfântul Teodor Tiron este cel de-al doilea ocrotitor al lăcașului de cult bucureștean cunoscut drept Biserica „Sfântul Gheorghe” – Vechi.

Împreună cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a slujit Părintele paroh Sorin – Vasile Tancău, dar și alți clerici din Capitală.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii lăcașului de cult.

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron († 304) a trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea. El s-a născut în Siria şi a fost ostaş de seamă în armata romană în legiunea Tironilor formată din ostaşi tineri sub conducerea generalului Vringa.

Pentru că și-a mărturisit credința în Hristos și a incendiat templul zeiţei Cibele, Sf. Teodor a suferit chinuri cumplite și apoi fiind ars în foc și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Știre în curs de actualizare …

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente