În imagini: Moaștele Sfinților Mucenici de la Niculițel, purtate în procesiune la Slobozia

O procesiune cu moaștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip a fost organizată la Catedrala din Slobozia în ajunul sărbătorii acestor martiri de la Niculițel.

Procesiunea a avut loc la finalul slujbei de priveghere vineri, 3 iunie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

Slujitorii Catedralei „Înălțarea Domnului” împreună cu alți preoți si diaconi, au condus procesiunea cu moaștele aflate în patrimoniul Catedralei Episcopale, înconjurând biserica împreună cu credincioșii.

Catedrala din Slobozia deține racla cu fragmente din moaștele Sfinților Mucenici de la Niculițel din anul 2004, atunci când a avut loc sfințirea lăcașului de cult. Tot atunci, catedrala a primit fragmente din moaștele Sfântului Apostol Andrei și ale Sfinților Epictet și Astion.

Citește viața Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip în secțiunea Calendar Ortodox.

Comentarii Facebook


Știri recente