Marșul pentru viață de la Orhei, în Mitropolia Basarabiei, a avut anul acesta o temă adiacentă: promovarea păcii.
Evenimentul a fost organizat de Parohul din Orhei, Părintele Sergiu Aga, care a spus în cadrul evenimentului că nu putem fi indiferenți la curmarea vieților de copii nenăscuți, așa cum nu putem fi indiferenți la curmarea vieților în războiul din Ucraina.

„Avem datoria sfântă să ne rugăm atât pentru sufletele lor, cât și pentru pacea din Ucraina și din întreaga lume”, a spus Părintele Protoiereu Sergiu Aga, Consilier cultural al Mitropoliei Basarabiei.

La statuia Domnitorului Vasile Lupu din centrul Orheiului au fost susținute discursuri și momente artistice, iar copiii au eliberat porumbei, ca simboluri ale rugăciunilor pentru pace.

Marșul pentru viață este o mișcare apolitică și non-confesională deschisă pentru participanți de orice religie sau orientare politică. Organizatorii sunt la nivel local, iar tema este comună, aceeași în România și Republica Moldova.
Mișcarea propune măsuri concrete de sprijin pentru femeile în criză de sarcină și pentru copiii lor nenăscuți.

Printre măsurile propuse se numără instituirea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizații pentru femeia însărcinată, prin extinderea indemnizației pentru creșterea copilului și în timpul ultimelor luni de sarcină; acordarea unei indemnizații minime și femeilor care nu au lucrat în ultimele 12 luni înainte de naștere; înființarea de centre de sprijin pentru femeile însărcinate; legiferarea începerii procedurii de adopție din timpul sarcinii și a adopției deschise și valorizarea, în societate, a tuturor celor implicați în adopție etc.
Foto credit: Dumitru și Victor Garstea
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews