În imagini: Marșul pentru viață 2024 la Chișinău

Asociația Moldova pentru viață a organizat sâmbătă Marșul pentru viață de la Chișinău.

Sub sloganul „Construim împreună pentru viață”, tema evenimentului din acest an, participanții s-au deplasat pe traseul Spitalul Clinic municipal nr. 1 – IMSP (Spitalul de Urgență) – Viaduct – Str. Ciuflea – Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Arcul de Triumf.

Asociația Moldova pentru viață a organizat sâmbătă, 30 martie 2024, Marșul pentru viață de la Chișinău. Foto: Marșul pentru viață Chișinău

Au participat clerici de la Centrul Eparhial din Chișinău al Mitropoliei Basarabiei, familii cu mulți copii și tineri – între care membri ASCOR Chișinău.

Clerici, familii și tineri au participat sâmbătă, 30 martie 2024, la Marșul pentru viață de la Chișinău. Foto: Marșul pentru viață Chișinău

Partenerii evenimentului au fost Ed-Color, agenție de publicitate din Chișinău, firma de sonorizare Faina și Asociația Obștească Monumentum.

Marșul pentru viață de la Chișinău a ajuns sâmbătă, 30 martie 2024, la a zecea ediție. Foto: Marșul pentru viață Chișinău

„Marșul pentru viață continuă a fi cel mai frumos eveniment public dedicat protejării vieții copiilor nenăscuți și născuți. Mesajul nostru se adresează întregii societăți, de aceea invitația noastră poartă un caracter apolitic și neconfesional”, au transmis organizatorii.

Mișcarea Marșul pentru viață din România și Rep. Moldova implică organizatori locali care își propun să creeze o cultură a sprijinului pentru mame și copii, pentru a da o șansă la viață tuturor copiilor nenăscuți. Foto: Marșul pentru viață Chișinău

„Măreția unei societăți se vede și în maniera în care aceasta își asumă femeia însărcinată și copilul ascuns în pântecele ei.”

Marșul pentru viață România și Rep. Moldova nu promovează schimbarea legislației care permite avortul, ci o schimbare de mentalitate care să facă avortul de neconceput. Foto: Marșul pentru viață Chișinău

Marșul pentru viață din Republica Moldova a ajuns la a 10-a ediție, în timp ce în România evenimentul s-a aflat anul acesta la a 14-a ediție națională.

Anul acesta, 1.500 de localități din România și Rep. Moldova au organizat activități în Luna pentru viață. Foto: Marșul pentru viață Chișinău

Marșul pentru viață, care se organizează în numeroase localități de pe ambele maluri ale Prutului, reprezintă punctul culminant al Lunii pentru viață, serie de manifestări desfășurate anual în luna martie pentru a informa, a educa și a celebra valoarea vieții umane începând de la concepție.

Anul acesta, activități din Luna pentru viață au avut loc în peste 1.500 de localități din România și Republica Moldova, reunind în total aproximativ 200.000 de participanți.

Foto credit: Facebook / Marșul pentru viață Chișinău

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente