În imagini: Hram în Târgovişte la Biserica Sfântului Neagoe Basarab

Biserica Sf. Neagoe Basarab din Târgovişte, sfinţită în urmă cu doi ani, şi-a serbat sâmbătă hramul dedicat Sfântului Neagoe Basarab. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei.

În cadrul slujbei, diaconul Justin Sbârciog a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Vișina I, Protoieria Găești.

Ierarhul a vorbit despre personalitatea Sfântului Neagoe Basarab, „cel mai cunoscut ucenic al Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești”, pe care l-a numit „model de autentic conducător creștin și cel care a sprijinit misiunea pastorală a Ortodoxiei în întreg Răsăritul”.

Înaltpreasfinţia Sa a amintit că Sfântul Neagoe este ctitorul Catedralei din Târgoviște, de la a cărei sfințire se împlinesc 500 de ani.

Mitropolitul Nifon i-a îndemnat pe cei prezenți „la responsabilitate, curaj și speranță, mai cu seamă în această perioadă în care cu toții suntem angajați în eradicarea pandemiei cu noul coronavirus”.

Biserica Sf. Neagoe a fost sfinţită de Mitropolitul Nifon în anul 2018 „pentru a veni în întâmpinarea nevoilor spirituale ale tinerilor locuitori ai cartierului A.N.L., din zona Sagricom a Municipiului Târgovişte”. Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviştei.
La slujbă au fost respectate regulile impuse de pandemia de coronavirus. Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviştei.
Liturghia a fost oficiată în aer liber, în proximitatea lăcaşului de cult. Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviştei.
La eveniment au luat parte oficialități locale şi numeroşi credincioşi. Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviştei.

Foto credit: Arhiepiscopia Târgoviştei.

Comentarii Facebook


Știri recente