În imagini: Episcopul Petroniu a slujit la hramul Mănăstirii Bic

Episcopul Petroniu al Sălajului a liturghisit sâmbătă, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la hramul Mănăstirii Bic.

Manifestările de hram au început în ajunul sărbătorii cu Slujba Privegherii oficiate în altarul de vară.

Credincioşi în rugăciune. Foto credit: Episcopia Sălajului

Situată la 3 kilometri de orașul Șimleu Silvaniei, Mănăstirea Bic a fost înființată în anul 1994, inițial, aceasta funcționând în vechea școală a satului Bic.

În anul 1997 este adusă în incinta actuală a mănăstirii o biserică de lemn din localitatea Stâna, aceasta datând din anul 1720. Lucrările la biserica nouă de zid a așezământului monahal au demarat în anul 1996, fiind sfinţită în 2017.

Episcopul Petroniu binecuvântând credincioşii. Foto credit: Episcopia Sălajului

Mănăstirea a implementat de-a lungul timpului programe de asistență socială atât pentru copii, cât și pentru persoanele vârstnice.

Acolo funcționează Școala Confesională pentru clasele I-IV „Sfântul Pantelimon”, unde învață și sunt cazați 12 copii proveniți din diferite familii cu probleme sociale de pe cuprinsul județului Sălaj.

Credincioşi veniţi să participe la evenimentul comunităţii lor. Foto credit: Episcopia Sălajului

De asemenea, din anul 1999, un cămin pentru persoane vârstnice. Din anul 2008 căminul a fost mutat într-o clădire nouă, iar numărul persoanelor vârstnice care beneficiază de îngrijire, în prezent, a ajuns la 27.

Foto credit: Episcopia Sălajului


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…