„În IE la LiturghIE”

Paraclisul Universitar „Sfântul Dumitru”-Poștă din Centrul Vechi al Capitalei propune cel mai frumos și firesc mod de a celebra Ziua Iei: în biserică.

Parohia bucureșteană propune participarea la slujba de duminică, 23 iunie 2019, în port popular. Evenimentul, ajuns la ediția a doua, este intitulat „În IE la LiturghIE – Păstrăm tradiția vie”.

Drept recompensă pentru că readuc în lumină frumusețea purtării hainelor tradiționale la momente de sărbătoare, participanții vor fi premiați. Va fi oferit un premiu pentru cel mai frumos costum popular.

De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii va avea loc un concurs cu întrebări pe teme folclorice.

Sărbătoarea dedicată iei se va încheia cu degustarea bunătăților tradiționale oferite de  membrii parohiei „Sfântul Dumitru”-Poștă.

Parohia bucureșteană promovează portul tradițional românesc, cu ocazia Zilei Universale a Iei, 24 iunie, în contextul Anului omagial al satului românesc în Patriarhia Română.

Comunitatea Paraclisului Universitar „Sfântul Dumitru”-Poștă derulează mai multe acțiuni catehetice, culturale, dar și sociale despre care puteți afla atât în Revista „Dimitrios” cât și pe site-ul oficial sau pe pagina de Facebook a parohiei.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente