În Grecia debutează simpozionul internaţional dedicat problemelor de mediu

Simpozionul „O Attică verde pentru un mediu sustenabil. Păstrarea planetei și protejarea poporului ei” debutează marţi în Insulele Saronice, Grecia.

Evenimentul organizat de Patriarhia Ecumenică şi administrația Regiunii Attica are loc în perioada 5-8 iunie 2018.

Va reuni teologi, oameni de știință, lideri politici, precum și activiști pe probleme de mediu și jurnaliști din întreaga lume.

Participanții vor analiza problemele de mediu presante ale regiunii, examinând conexiunile dintre ecologie și economie, în special în contextul provocărilor sociale și de mediu ugente ale timpului nostru.

Mesajul Patriarhului Ecumenic

Cu acest prilej, Patriarhul Ecumenic a adresat un mesaj în care a atins mai multe aspecte legate de necesitatea protecţiei mediului înconjurător şi a făcut referire la criza ecologică globală.

El a semnalat activitatea de pionierat a Patriarhiei Ecumenice concretizată în diverse iniţiative cu caracter internaţional, interdisciplinar şi interreligios privind sustenabilitatea mediului înconjurător.

Sanctitatea Sa a evidenţiat şi numeroasele simpozioane, seminarii și summituri organizate de Patriarhia Ecumenică în acest sens, prin care a inspirat şi motivat teologi și oameni de știință, lideri politici și de afaceri, precum și activiști și jurnaliști din întreaga lume.

Faptul că Patriarhia Ecumenică a fost direct implicată în procesul care a condus la ratificarea acordului istoric de la Paris, adoptat în 2015 este un alt aspect important evidenţiat de Patriarhul Bartolomeu.

Acordul de la Paris este un acord global privind schimbările climatice la care s-a ajuns în 12 decembrie 2015, la Paris. Acordul prezintă un plan de acțiune pentru limitarea încălzirii globale „mult sub” 2 °C. Acesta vizează perioada cu începere din 2020.

Scopul nostru este să afirmăm un răspuns comun la criza ecologică, în acelaşi timp pledând pentru o planetă durabilă ca o moștenire sacră pentru toți oamenii și în special pentru copiii noștri, a conchis Sanctitatea Sa.

Comitetul organizatoric al simpozionului este format din:

  • Arhid. John Chryssavgis, Patriarhia Ecumenică;
  • Kosmas Papachrysovergis, Regiunea Attica;
  • Nicholas Anton – secretarul simpozionului;
  • Eleni Tserezole;
  • Christos Karamanos.

Citeşte şi:

20 de citate ale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu despre creaţie şi criza ecologică

Comentarii Facebook


Știri recente