În curând: Apare Dogmatica Sf. Dumitru Stăniloae în limba franceză

Dogmatica Sfântului preot mărturisitor Dumitru Stăniloae va fi publicată în limba franceză, printr-o colaborare între editura Cerf și editura Apostolia a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale.

Primul volum al lucrării apare în cursul lunii noiembrie, iar următoarele două în anul 2025.

Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, rectorul Centrului Dumitru Stăniloae (CDS) din Paris, s-a implicat personal pentru relansarea acestui proiect mai vechi al editurii Cerf, în contextul canonizării părintelui Stăniloae.

Traducerea este susținută financiar de CDS Paris iar o lansare oficială este preconizată pentru luna mai a anului viitor, în cadrul colocviului internațional consacrat părintelui Stăniloae, a precizat pentru Basilica.ro pr. Florin Bucă de la departamentul de limbă franceză al CDS.

Traducerea primului volum aparține regretatului preot Jean Boboc, primul decan al CDS Paris. Volumul al doilea a fost tradus de pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard, Protopopul Franței și profesor de Dogmatică al CDS, iar volumul 3, de Romain Otal, traducator, prieten al părintelui Jean Boboc.

Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard se ocupă și de armonizarea ansamblului traducerii. Protopopul Franței l-a cunoscut personal pe Sf. Dumitru Stăniloae și l-a evocat într-un interviu oferit pentru Basilica.ro.

„Simplitatea acestui mare teolog era izbitoare pentru mine”, a spus Pr. Marc. „Părintele Dumitru, unul dintre cei mai inteligenți oameni ai epocii noastre, era de o simplitate extremă. Ajunsese astfel prin rugăciune, fiindcă rugăciunea este experiența iubirii lui Dumnezeu, iar dragostea este simplă, fiindcă și Dumnezeu este simplu”.

Sursă foto: editionsducerf.fr

Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în iulie 2024, cu titulatura: Sfântul preot mărturisitor Dumitru Stăniloae și cu data de cinstire în ziua de 4 octombrie.

Sursă foto: editionsducerf.fr


Știri recente