În Arhiepiscopia Târgoviștei s-au încheiat conferințele pastoral-misionare de primăvară

Joi, 5 mai 2014, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a prezidat, la Biserica parohială din Titu – Sălcuța, Conferința Pastoral-Misionară de Primăvară, intitulată Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie sub aspect biblico-patristic, dogmatic-moral, liturgic și pastoral, pentru preoții din Protoieria Titu, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Conferința a început cu slujba de Te Deum, apoi, Înaltpreasfinția Sa, în cuvântul Său, a reliefat valoarea pastoral-misionară și duhovnicească deosebită a celor două Sfinte Taine, precum și modul în care ele pot avea un impact optim asupra vieții de credință parohială.

Referatele prezentate de către preoții desemnați în acest sens au tratat diferite aspecte teologice cu privire la Sf. Euharistie și Sf. Spovedanie, abordând principalele provocări contemporane, misionare și pastorale, cu privire la această problematică.

În încheierea evenimentului, au avut loc dezbateri referitoare la tema întâlnirii, dar și la numeroase alte chestiuni practice, preoții împărtășindu-și din experiența lor pastorală parohială.

Comentarii Facebook


Știri recente