În Ajunul Crăciunului, în toate lăcașurile de cult, va fi oficiată Slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare.
Potrivit rânduielii Bisericii noastre, dacă Ajunul Nașterii Domnului Iisus Hristos cade în timpul zilelor săptămânii, atunci în ziua de Ajun se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia Praznicului, iar în ziua Sărbătorii Nașterii Domnului se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârșește de 10 ori pe an: în aceste prime cinci duminici din Postul Mare, în Joia și Sâmbăta Mare, în ajunul Crăciunului și a Bobotezei și în ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare, la 1 ianuarie.