PS Lucian a vizitat comunitățile de ucraineni din Caraș-Severin

În a doua duminică din Postul Mare, închinată Sfântului Grigorie Palama, Episcopul Lucian a vizitat două comunități de ucraineni din județul Caraș-Severin.

În prima parte a zilei, Episcopul Caransebeșului a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Copăcele și s-a rugat pentru pace. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei, iar la momentul chinonicului au fost interpretate pricesne în limba ucraineană.

Ulterior, Părintele Episcop Lucian a oficiat slujba Paraclisului Maicii Domnului în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de la Parohia Zorile. De asemenea, în cadrul slujbei au fost intonate mai multe cântări în ucraineană.

„La începutul secolului al XX-lea, au venit din Maramureș, dar și din Transcarpatia, ucraineni care s-au stabilit în Banat. Până astăzi, au rămas aici, credincioși fideli Bisericii Ortodoxe Române, dar care își păstrează limba, obiceiurile, tradițiile și care slujesc Sfânta Liturghie și celelalte slujbe în limba ucraineană, păstrând calendarul vechi”, a precizat Preasfințitul PărinteLucian despre comunitățile de ucraineni din Copăcele și Zorile.

„În semn de solidaritate, de frățietate și dragoste creștinească, am poposit în mijlocul ucrainenilor din Eparhia Caransebeșului și ne-am rugat pentru pacea a toată lumea și pentru pace între oameni, între popoare”.

„Alergăm dintr-o parohie în alta pentru a ne ruga mai mult împreună cu credincioșii noștri români, dar, iată, și ucraineni, și să Îl rugăm pe Domnul păcii să facă pace între popoare, între oameni și să reverse pacea Sa”, a adăugat în încheiere ierarhul.

Odată cu aceste vizite, PS Lucian a inaugurat un program umanitar în Episcopia Caransebeșului de colectare a ajutoarelor pentru victimele războiului din Ucraina, ce se va desfășura în perioada 20 – 28 martie.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente