Ieșim din biserică în întâmpinarea bolnavilor: Sf. Maslu în toate centrele medicale și sociale din Caraș-Severin

Episcopia Caransebeșului a demarat un program social-pastoral care vizează toate persoanele îngrijite în centrele sociale ale eparhiei.

Prima activitate a programului a avut loc la finalul săptămânii trecute, când Episcopul Lucian al Caransebeșului împreună cu mai multe grupuri de preoți au oficiat Sfântul Maslu la 10 așezăminte sociale din eparhie.

„Ne-am gândit să avem și la nivelul Eparhiei Caransebeșului un proiect eparhial articulat, care să se plieze pe anul omagial declarat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre pastorației și îngrijirii bolnavilor”, a declarat Preasfințitul Părinte Lucian.

„Dorim să-i cercetăm pe toți bolnavii, pe părinții și bunicii noștri din așezămintele sociale de pe cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte și ne-am propus să ne rugăm mai ales în Postul Mare, dar și în celelalte posturi, pentru cei bolnavi, pentru cei aflați în suferință, cei care sunt  răstigniți pe patul de spital, în azile și în orfelinate”.

„Preoții sunt îndemnați să se roage pentru cei bolnavi și iată că noi ne-am hotărât să ieșim din biserică în întâmpinarea bolnavilor și să oficiem Maslu de obște în așezămintele medicale și sociale împreună cu frații preoți, pentru că cei bolnavi și cei în vârstă au nevoie de multă rugăciune, au nevoie de un sprijin moral și de un cuvânt de mângâiere”, a mai spus Părintele Episcop.

Astfel de activități se vor desfășura cu precădere în perioada celor 4 posturi din timpul anului, dar și în afara lor, la nevoie.

2024 a fost proclamat drept Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți în Patriarhia Română.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

Comentarii Facebook


Știri recente