Ierarhul Dunării de Jos a binecuvântat minorii și tinerii de la Penitenciarul Tichilești, Brăila

În ajunul prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a vizitat marți, 28 iunie 2016, minorii și tinerii privați temporar de libertate din cadrul Penitenciarului Tichilești, jud. Brăila, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea.

Cu acest prilej, în capela Sfinții Apostoli Petru și Pavel din incinta Penitenciarului, a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie, în prezența cadrelor instituției, a cadrelor didactice care contribuie la procesul instructiv – educativ al tinerilor, precum și a unor persoane aflate în detenție.

Pe parcursul întregii slujbe, Chiriarhul a stat în mijlocul tinerilor, susținând împreună cu aceștia cântarea și citirile de la strană, după care a purtat un dialog – cateheză cu aceștia, îndemnându-i și încurajându-i să transforme timpul petrecut în penitenciar într-o perioadă de creștere și maturizare, atât sufletească, cât și moral – educativă, în vederea reintegrării lor în societate.

Totodată, minorii și tinerii prezenți în capelă, dar și ceilalți aflați în camerele de detenție au primit din partea Chiriarhului iconițe, cărți de rugăciuni și obiecte de igienă personală.

Activitatea de la penitenciar se înscrie în calendarul manifestărilor pastoral-misionare, educaționale și social-filantropice îndreptate spre tineri, în cadrul anului omagial al educației religioase a tineretului creștin-ortodox.

***

Penitenciarul de minori și tineri de la Tichilești, jud Brăila a fost înființat în anul 1958, inițial funcționând ca Penitenciar de Muncă. Aici au fost încarcerate numeroase persoane, victime ale regimului comunist dar și alte tipuri de infractori, care erau obligate să muncească pe marile șantiere deschise în țară în acea perioadă.

Din anul 1980, penitenciarul de la Tichilești devine Școala Specială de Muncă și Reeducare, în cadrul căreia se făceau cursuri și lecții practice pentru învățarea unor meserii, în așa-numitele Ateliere de lucru pentru meserii.

În anul 1988, Școala Specială de Muncă și Reeducare se desființează, pentru ca, după evenimentele din decembrie 1989, printr-un decret special emis în 1991, școala să-și reia activitatea.

20 iulie 2006 este data când instituția primește titulatura de ”Penitenciar pentru minori și tineri”.

În prezent, în acest penitenciar sunt internați un număr de aproximativ 250 de minori (14 – 17 ani) și tineri (18 – 21 ani).

Comentarii Facebook


Știri recente