Ierarhul Argeșului și Președintele Academiei salută Basarab Fest, eveniment care omagiază dinastia Basarabilor

Prima ediție a festivalului cultural Basarab Fest, care se va desfășura în perioada 27-29 septembrie, beneficiază de susținerea Arhiepiscopului Calinic al Argeșului și Muscelului și a acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române. Seria de manifestări este dedicată dinastiei Basarabilor, care a întemeiat Țara Românească.

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului și Președintele Academiei au salutat Simpozionul „Moștenirea Dinastiei Basarabilor”, găzduit duminică, 29 septembrie, de Conacul Brâncovenesc de Vie de la Valea Mare-Podgoria, Ștefănești, județul Argeș.

„Celebrarea unor momente importante din prezentul oamenilor care au trăit în trecut este un atribut al popoarelor civilizate. Pentru români, unul dintre aceste momente se leagă de Dinastia Basarabilor, adică de familia întemeietorilor de țară, aceia care au dat substanță expresiei de domn a toată Țara Românească, cuprinsă invariabil, secole la rând, în titlul domnesc”, a transmis acad. Ioan-Aurel Pop.

„La Basarab Fest se amintește tradiția monarhică a românilor și vocația de reconstituire a unității politice a românilor pe care și-a asumat-o Țara Românească, inclusiv prin numele său așa de frumos.”

În celelalte zile, festivalul va include un concurs de poezie și unul de arte vizuale, precum și spectacole de teatru și muzică în locații neconvenționale.

Evenimentele vor fi moderate de către Dan Negru, Rareș Prisacariu, băiețelul care a uimit România cu talentul său de vorbitor și recitator din opera eminesciană, și Claudiu Dumitrache, Ambasador al Culturii EEF.

În ultima zi de festival, în cadrul simpozionului de istorie, va fi semnat hrisovul de întemeiere al Basarab Fest.

Pe un document din piele, păstrând obiceiul medieval, vor semna Înaltpreasfințitul Părinte Calinic al Argeșului și Muscelului, acad. Ioan-Aurel Pop, Cristiana Sima, Președinta Consiliului de Administrație al Colegiului Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” Pitești și inițiatoarea festivalului, Sorin Stanciu, Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Claudiu Dumitrache și Rareș Prisacariu.

Din partea Republicii Moldova, hrisovul va fi semnat de E.S. Iuliana Gorea-Costin, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, acest lucru marcând legătura puternică dintre cele două state românești bazate pe aceeași cultură, limbă, istorie și spiritualitate.

Evenimentul este organizat de Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” Pitești sub patronajul Ministerului Culturii și în colaborare cu Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș și cu numeroși alți parteneri.

Programul integral este disponibil aici.

Foto credit: Basarab Fest


Știri recente