„Identitatea românească între tradiție și modernitate”

La Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva – Sala Șemineului – a avut loc Marți, 24 iunie 2014, începând cu ora 17:00, conferința cu tema: „Identitatea românească între tradiție și modernitate”. Evenimentul face parte din seria manifestărilor culturale „Zilele credinței și culturii la Deva”.

Potrivit episcopiadevei.ro, conferința a fost susținută de domnul prof. Univ. dr. Vintilă MIHĂILESCU, sociolog, etno-psiholog și antropolog, cadru didactic al prestigioasei instituții de învățământ superior Școala Națională de Studii Politice și Administrative București, urmată de lansarea volumului propriu „Povestea maidanezului Leuțu. Despre noua ordine domestică și criza omului”. Într-o abordare modernă, domnia sa a prezentat celor prezenți originile, caracteristicile principale și particularitățile identității noastre românești, răspunzând și numeroaselor întrebări venite din partea publicului.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, în perioada 24-29 iunie 2014 se desfășoară în municipiul reședință de județ seria de manifestări culturale „Zilele credinței și culturii la Deva – ediția I, cu ocazia prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai orașului Deva, manifestări organizate de Episcopia Devei și Hunedoarei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Centru Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și Teatrul de Artă Deva.

Comentarii Facebook


Știri recente