Icoana Maicii Domnului de la Rohia a fost adusă spre cinstire la Catedrala Episcopală din Baia Mare

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rohia a fost adusă joi spre cinstire la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Pictată în Sfântul Munte Athos, icoana are peste 90 de ani vechime.

Icoana a fost purtată în procesiune pe aleea care duce spre Catedrala Episcopală din Baia Mare, întâmpinată de Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, apoi a fost aşezată în lăcaşul de cult.

Episcopul Iustin a citit în după amiaza zilei de joi în Catedrala Episcopală a patra parte a Canonului cel Mare, după care a oficiat Liturghia darurilor înainte sfinţite.

Părintele Episcop a declarat pentru Trinitas TV că a luat decizia de a aduce în Catedrala „Sfânta Treime” icoana de la Rohia, întrucât ne aflăm în această perioadă de intensificare a rugăciunii unită cu postul şi cu fapta bună în care „ne arătăm credinţa puternică în Dumnezeu şi credinţa în Maica Domnului ocrotitoarea şi păzitoarea noastră”.

„Am socotit că este un lucru bineplăcut şi binecuvântat să aducem icoana Maicii Domnului în Catedrală pentru închinarea credincioşilor, deoarece este şi Duminica Ortodoxiei care este suprema mărturisire a cinstirii icoanelor”, a mai spus Preasfinţia Sa.

La eveniment au participat elevi, studenţi şi cadre didactice de la cele două instituţii de învăţământ teologic din Baia Mare.

Foto credit: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…