Icoana Maicii Domnului de la Dragomirești ajunge la Câmpia Turzii

Credincioșii clujeni se vor putea închina în aceste zile Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea maramureșeană Dragomirești. Icoana va fi adusă miercuri, 31 iulie 2013, în biserica „Învierea Domnului” din Câmpia Turzii, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Andrei și ÎPS Arhiepiscop Justinian al Maramureșului.

Icoana va rămâne la Câmpia Turzii până duminică, 4 august, perioadă în care vor fi oficiate aici slujbe speciale, iar credincioșii se vor putea închina. Astfel miercuri, 31 iulie, fiind și prima zi din Postul Adormirii Maicii Domnului, va fi oficiată în biserica parohiei Câmpia Turzii II de la ora 18, Slujba Vecerniei și paraclisul Maicii Domnului.

La final credincioșii vor afla istoricul Icoanei Maicii Domnului, numită și „Cea din foc” de la Mănăstirea Dragomirești, din Maramureș. Evenimentul religios este organizat de parohia Câmpia Turzii II cu ocazia împlinirii astăzi a 70 de ani de la înființarea bisericii, a declarat pentru Radio Renașterea pr. paroh Daniel Vălean.

Icoana de lemn ce reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Dragomirești datează din secolul al XVII-lea. Icoana a supraviețuit în mod miraculos incendiului din 1949 și este de ajutor celor care se roagă cu credință și putere.

Comentarii Facebook


Știri recente