Icoana Maicii Domnului de la Biserica Dintr-o zi a ajuns în Germania. Printre închinători, Ecaterina Dima

Icoana Maicii Domnului Mângâietoarea de la biserica bucureșteană „Sf. Nicolae Dintr-o Zi”, copie în mărime naturală a cunoscutei icoane athonite Paramithia, a ajuns săptămâna trecută la Lepzig și Dresda. Printre închinători a fost și Ecaterina Dima, fiica Părintelui Nicolae Dima de la Biserica Dintr-o zi, aflată la tratament la Dresda.

Vineri seară, icoana a ajuns la Parohia Leipzig, unde a fost oficiată Taina Sf. Maslu, în prezența a numeroși credincioși de diverse naționalități: români, greci, georgieni, bulgari, ucraineni, germani și ruși s-au închinat Maicii Domnului.

„Poate doar în noaptea de Înviere au mai participat atâția credincioși la slujbă”, transmite Părintele Sebastian Schipor de la Parohia Dresda.

Icoana Maicii Domnului Mângâietoarea de la Biserica „Sf. Nicolae Dintr-o Zi” a ajuns la Parohia Dresda sâmbătă, 11 martie 2023. Foto: Facebook / Mitropolia Germaniei

Sâmbătă dimineață, după Acatistul și Paraclisul Maicii Domnului Mângâietoarea, icoana a fost dusă la Parohia Dresda, unde Părintele Vasile Ioana a oficiat, împreună cu Părintele Paroh Sebastian Schipor și cu Părintele Rostislav Evenko, Taina Sfântului Maslu în trei limbi: română, slavonă și germană.

Părintele Vasile Ioana le-a vorbit credincioșilor despre viața de familie și despre rugăciune și le-a dat sfaturi pentru a-și păstra identitatea spirituală în societatea actuală secularizată.

Icoana Maicii Domnului Mângâietoarea de la Biserica „Sf. Nicolae Dintr-o Zi” a ajuns la Parohia Dresda sâmbătă, 11 martie 2023. Foto: Facebook / Mitropolia Germaniei

Duminică, la Sfânta Liturghie din Parohia Dresda, s-au întâlnit în slujire toți clericii Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, în frunte cu Părintele Vasile Ioana, bucuros că are iarăși prilejul de a sluji alături de Părintele Nicolae, tatăl Ecaterinei Dima.

„Biserica a fost neîncăpătoare pentru credincioșii ce au venit să se roage împreună cu ei. Ușile s-au deschis larg, ca măcar să poată auzi și cei de afară mulțumirile aduse lui Dumnezeu în Sfânta Liturghie”, relatează Părintele Sebastian Schipor.

Părinții de la Biserica „Sf. Nicolae Dintr-o Zi” au slujit la Parohia Dresda sâmbătă și duminică, 11-12 martie 2023, când icoana de la biserica bucureșteană a poposit la parohia din diaspora. Foto: Facebook / Mitropolia Germaniei

Icoana a plecat înapoi în România duminică seară, după ce au fost oficiate Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul icoanei.

Originalul icoanei se află la Mănăstirea Vatoped din Sf. Munte Athos. Faptul că această copie în mărime naturală din patrimoniul Bisericii „Sf. Nicolae Dintr-o Zi” a ajuns la Dresda are o semnificație specială, legată de destinul Ecaterinei, fiica unui din preoții slujitori ai parohiei, Părintele Nicolae Dima.

Vești despre Ecaterina Dima

Părintele Nicolae Dima, preoteasa Cătălina Dima și fiica lor, Ecaterina Dima, care urmează un tratament de recuperare neurologică la o clinică de lângă Dresda. Foto: Facebook / Mitropolia Germaniei

În acest oraș german, Ecaterina Dima, fiica Părintelui Nicolae Dima, unul dintre preoții slujitori ai Bisericii Dintr-o Zi, urmează un tratament de recuperare neurologică.

Părintele Vasile Ioana, parohul Bisericii Dintr-o Zi, a plecat spre Dresda cu o cutie plină cu mesaje de încurajare adresate de copiii din parohie adresate Ecaterinei.

„Mă bucur că mi-ai adus aceste mesaje, dragă David, pentru ca Ecaterina să știe că copiii de acasă o iubesc foarte mult. O să i le dau personal Ecaterinei, care se va bucura foarte mult de ele”, a spus Părintele Vasile Ioana.

„Nu e lucru mai frumos pe lumea asta decât să știi că ești iubit. Cred că, în această perioadă, această copilă s-a bucurat de multă dragoste, care a fost însoțită de rugăciune. Și părinții ei, și familia ei, și noi, toți, care suntem această familie de la Biserica Dintr-o zi, ne bucurăm de parcursul ei extraordinar.”

În 10 martie, Ecaterina Dima a fost externată din spital și nu mai are de luat medicamentele cele mai grele. De acum se poate concentra pe procesul de recuperare neurologică.

„Hai să ne rugăm mai departe pentru Ecaterina!” a transmis Părintele Vasile Ioana înainte de a pleca spre Germania împreună cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

A fost ca și cum Maica Domnului însăși a mers în vizită la copilă.

Donează pentru Ecaterina

Costurile recuperării sunt între 1000-1200 Euro pe zi. Creierul adolescentei în vârstă de 12 ani trebuie să reînvețe totul de la zero, după ce căile neuronale au fost afectate de extracția unui chist benign format chiar în mijlocul creierului.

RO23INGB0000999913157577 (Lei)
RO20INGB0000999911593506 (Euro)
Banca: INGB CENTRALA
Cod SWIFT/BIC: INGBROBU
Titular conturi: Nicolae Dima

Vezi și:

Foto credit: Facebook / Mitropolia Germaniei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente