Icoana făcătoare de minuni a Mântuitorului de la Mănăstirea Celic Dere va fi dusă spre cinstire într-o parohie din Iași

Icoana Mântuitorului „care se curăță singură” de al Mănăstirea Celic Dere din Tulcea va fi dusă spre închinare în Parohia Vulpe din Iași în perioada 22 – 26 noiembrie.

Pelerinajul este organizat cu ocazia hramului Parohiei Sfânta Ecaterina din Iași cunoscută ca Parohia Vulpe.

În această perioadă programul liturgic va fi unul special, moment în care se vor citi rugăciuni pentru tineri și studenți, pentru pace și pentru toți cei ce au nevoie de ajutor.

Cei care doresc să se închine la icoana Mântuitorului „care se curăţă singură”, dar și la Moaștele Sfintei Ecaterina, păstrate în sfântul lăcaș din anul 2010, sunt așteptați începând cu data de 22 noiembrie la biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Vulpe din Iași de pe strada Sărărie.


Printre odoarele cele mai de preţ ale Mănăstirii Celic Dere se numără o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos din secolul al 19-lea care se curăţă singură. Aceasta a fost iniţial întunecată, încât aproape nu se vedea chipul Mântuitorului, însă în timp s-a curăţat singură mai bine de jumătate.

Foto credit: Doxologia / Magda Buftea

Comentarii Facebook


Știri recente