Iași: Simpozionului Monumentul „Tradiție și viitor“

În perioada 6-9 octombrie 2016 se va desfășura la Iași cea de-a 18-a ediție a Simpozionului Monumentul – Tradiție și viitor. Deschiderea oficială va avea loc joi, 6 octombrie 2016, de la ora 09.00, în Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași, informează site-ul doxologia.ro.

Cele trei secțiuni ale simpozionului vor fi Viața monumentelor (ctitorii, moșteniri, înstrăinări, degradări, restaurări), Restauratori români: arhitectul Ștefan Balș (1902-1994) și Tehnici şi tehnologii de restaurare.

Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii din România, Complexul Muzeal Național Moldova Iași – Muzeul Unirii, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Primăria Municipiului Iași, Direcția Județeană pentru Cultură Iași, Consiliul Județean Iași, Institutul Național al Patrimoniului Bucureşti, Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași – Facultatea de Istorie, Academia de Științe a Moldovei, Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei și Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi Cernăuți

Personalitatea evocată în ediția din acest an este Ștefan Lupu Balș (1902 – 1994). Acesta a fost arhitect, istoric de arhitectură și important restaurator de monumente, membru de onoare al Academiei Române.

Ștefan Lupu Balș a restaurat importante monumente de arhitectură eclesială precum Biserica Sfântul Elefterie Vechi, Biserica Kretzulescu, Catedrala Patriarhală, Mănăstirea Radu-Vodă (din București), mănăstirile Snagov (județul Ilfov); Neamț (județul Neamț); Hurezi (județul Vâlcea); Moldovița (județul Suceava); Golia, Dobrovăț, Sfântul Sava, Bârnova (județul Iași); Coșula (județul Botoșani), Cetatea Neamțului, precum și Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia. Este autorul lucrărilor „Mănăstirea Moldovița” (în colaborare cu Corina Nicolescu, 1958) și „Curtea brâncovenească din Potlogi” (1968).

Comentarii Facebook


Știri recente