Iaşi: Monumentul Eroilor proiectat de Henri Coandă va fi reabilitat

Monumentul eroilor din Primul Război Mondial amplasat în zona Galata din Iaşi va fi reabilitat, informează Agerpres. Primăria a anunţat demararea lucrărilor începând cu data de 1 iunie 2020.

Reabilitarea va dura aproximativ un an.

„Prin acest proiect, Primăria Municipiului Iaşi îşi propune punerea în valoare a monumentului în cadrul construit existent, restaurarea şi punerea în siguranţă conform legislaţiei în vigoare, integrarea în circuitul turistic şi religios prin comemorarea eroilor din Primul Război Mondial la sărbătorile stabilite prin lege şi la cele religioase, precum şi amenajarea incintei prin recuperarea, refacerea şi amplasarea a şase cruci mari şi a celor 600 de cruci mici existente la data inaugurării, în 1930”.

Mausoleul Eroilor din Iași a fost construit pe baza proiectului realizat de celebrul inginer român Henri Coandă, fost elev al Liceului Militar din Iași.

În cadrul monumentului se află o criptă cu osemintele unor ostaşi români căzuți pe front în timpul Primului Război Mondial.

Sursa foto: Apix.ro

Comentarii Facebook


Știri recente