Funcționarul american Kim Davis, din Rowan County, Kentucky, care a petrecut șase zile în închisoare pentru că a refuzat să elibereze, împotriva propriilor convingeri religioase, certificate de căsătorie între cupluri de același sex, a conferențiat marți la Casa de cultură a Studenților din Iași.
Evenimentul intitulat „O mărturie americană despre libertatea de conștiință”, a fost organizat de Comitetul de inițiativă cetățenească Coaliția pentru Familie și Platforma civică Ȋmpreună, informează doxologia.ro.
Invitații manifestării din 10 octombrie 2017 au fost Kim Davis și avocatul ei Horatio Gabriel Miheț, român stabilit în Statele Unite ale Americii.
Harry Miheț este vicepreședinte al Departamentului Afaceri Juridice și Director al Consiliului Litigii din cadrul Liberty Counsel, organizație internațională non-profit de litigii, educație și politici, dedicată promovării libertății religioase, sanctității vieții și familiei.
Conferința s-a desfășurat în sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților și face parte dintr-o serie de manifestări ce au loc în România cu prilejul apropierii referendumului național de modificare a art. 48, alin. 1 din Constituția României, care vizează definirea căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie.
Foto: captură video Doxologia.ro