Iași: Biserica unde a slujit diaconul Ion Creangă, resfințită

Mitropolitul Teofan a resfințit duminică Biserica ieșeană cu hramurile „Sfinții 40 de Mucenici” și „Toți Sfinții Români”. Acesta este unul dintre lăcașurile de cult în care a slujit ca diacon scriitorul Ion Creangă. 

În această biserică Ion Creangă a și fost cununat cu soția sa, Ileana.

A fost prima slujbă de târnosire din municipiu după perioada de urgență generată de pandemia cu noul coronavirus, relatează Doxologia.

După târnosire, a fost oficiată Sfânta Liturghie pe o scenă în exteriorul lăcașului de cult. La final, a avut loc și binecuvântarea unu bust al pictorului Eustatie Altini, ridicat în incinta bisericii, alături de busturile lui Ion Creangă și Gheorghe Asachi.

Resfințirea Bisericii „Sfinții 40 de Mucenici” din Iași. ©Doxologia.ro / Tudorel Rusu

Biserica unde a slujit diaconul Ion Creangă

Biserica cu hramurile „Sfinții 40 de Mucenici” din Iași a fost construită în 1760 în „codrii Copoului de altădată”, de hatmanul Vasile Roset și doamna sa, Safta, pe locul hărăzit prin hrisov domnesc de către domnitorul Moldovei Ioan Theodor Callimachi și sfințit de către Mitropolitul Moldovei Gavriil Calimachi.

După slujba de resfinţire, credincioșii au stat la rând pentru a trece prin Sfântul Altar. ©Doxologia.ro / Tudorel Rusu

De-a lungul timpului, biserica a suferit două modificări majore, una în 1858, prin adăugarea pronaosului actual cu cafas și clopotniță deasupra, iar a doua în 1899, când s-a adăugat actualul pridvor. În anul 1986 a fost supraînălțat acoperișul bisericii și extins cu console sculptate din lemn de stejar.

Potrivit inscripţiei de pe o placă din marmură, între anii 1859-1863, la Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici” din Iaşi a slujit ca diacon Ion Creangă.

În 1997, preotul paroh Ioan Rusu a demarat lucrări majore de consolidare și restaurare a bisericii. În perioada 2010-2013 a fost realizată și actuala pictură de către Vasile și Violeta Carp. Pentru eforturile depuse în acest sens, preotul paroh a fost distins de Mitropolitul Teofan cu „Crucea Moldavă”.

Preotul paroh Ioan Rusu. ©Doxologia.ro / Tudorel Rusu

Diaconul Ion Creangă

În „Amintiri din copilărie”, Ion Creangă povestea, în stilul său inconfundabil, păţaniile de la „Şcoala de Catiheţi” din Fălticeni, celebra „fabrică de popi”, locul unde marele clasic al literaturii române a cunoscut tainele Teologiei. Scriitorul mărturiseşte că a fost dorinţa mamei sale, Smaranda, ca să urmeze calea preoţiei.

Din anul 1860 până în septembrie 1872, Ion Creangă a slujit, ca diacon, la mai multe biserici ieșene. În urma unor probleme familiale și a unui conflict cu autoritățile eclesiale din acea vreme, în data de 10 octombrie 1872, diaconul Ion Creangă a fost exclus din cler.

În urmă cu aproape 25 ani, Prin Decizia 3690 din 20 iunie 1993, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a reabilitat memoria părintelui diacon Ion Creangă, ridicându‑i caterisirea.

Foto credit: Doxologia.ro / Tudorel Rusu

Comentarii Facebook


Știri recente