Hypogeul, mormântul subteran din vechea cetate Tomis, va fi restaurat și transformat în muzeu

Consiliul Județean Constanța a anunțat că a fost emisă autorizația de construcție pentru restaurarea și punerea în valoare a hypogeului, mormântul subteran pictat din vechea cetate Tomis. 

„În locul barăcii de astăzi, care nemulțumește pe toată lumea, vom edifica o construcție cu rol de protecție pentru mormântul monument și care va avea și funcțiune de muzeu de vizitare cu tematică funerară antică”, a declarat Petre Enciu, vicepreședintele Consiliul Județean, citat de Adevărul.

Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis cel mai probabil peste o lună, au mai transmis autoritățile locale. Construcția se va finaliza în octombrie 2023.

Conform documentației tehnice, experții vor restaura pictura murală, vor reface arhitectura și vor realiza o structură de protecție care să asigure un climat favorabil conservării.

Reprezentare computerizată a proiectului de restaurare a hypogeului din vechiul Tomis. Sursa foto: Adevarul.ro

Noul muzeu va avea grupuri sanitare, lift pentru persoanele cu dizabilități, un birou administrativ, spațiu pentru centrala de ventilație și o curte de ventilație parțial acoperită. Valoarea lucrărilor este de 4,4 milioane de lei, proveniți din fonduri europene.

Mormântul datează din timpul domniei Sf. Împ. Constantin cel Mare (secolul al IV-lea) și a fost descoperit în 1988, în timpul unor lucrări edilitare, de către arheologii Constantin Chera și Virgil Lungu.

În interiorul cavoului s-au găsit corpurile a patru defuncți în sicrie de lemn, un schelet în stânga intrării și un trup de copil depus într-o amforă.

Pictura cavoului este foarte valoroasă. Pe latura de nord este reprezentat un banchet funerar, scenă care se regăsește și în catacombele creștine de la Roma.


Cuvântul hypogeu vine din greaca veche și înseamnă „sub pământ”. În cetatea Tomisul s-au suprapus de-a lungul timpului civilizațiile greacă, romană și bizantină. Vestigiile se află sub orașul Constanța și urcă în timp până în Epoca Fierului.

Hypogeul din vechiul Tomis se află în actuala zonă „Zorile“ din Constanța.

Foto credit: Virgil Lungu / Ebridge.info (deschidere articol)

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…