Hristos a venit în această lume să ne ajute: PS Teofil de Iberia

Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia a oficiat de Bobotează Sfânta Liturghie şi Sfinţirea cea Mare a Apei în Parohia „Sfântul Nectarie” din Coslada, Spania.

Arhiereul vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei le-a vorbit celor prezenţi despre două adevăruri revelate la botezul Domnului: Hristos este Fiul lui Dumnezeu și descoperirea Sfintei Treimi, iar al doilea că Iisus Hristos este calea mântuirii.

„Hristos, prin Botezul Său, a descoperit Taina Preasfintei Treimi. S-a descoperit pe Sine ca fiind Fiul Lui Dumnezeu, pentru aceasta Sărbătoarea se numește și Arătarea Domnului. Domnul își arată identitatea Sa”.

„Hristos este calea mântuirii noastre. Pe El trebuie să-L ascultăm, pe El trebuie să-L urmăm. El a venit în această lume ca să ne ajute și  să ne arate cum să redobândim starea dintru început”, a asigurat Preasfinţia Sa.

După slujba de sfinţire cea mare a apei, Episcopul le-a explicat credincioşilor ce este Agheasma Mare care se dăruieşte la această sărbătoare, modul și timpul în care se utilizează și folosul ei duhovnicesc.

Foto credit: Episcopia Spaniei şi Portugaliei


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente