Hramul Schitului sibian Sădinca

Numeroși pelerini din întreaga țară au participat de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci la hramul Schitului sibian Sădinca. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, informează TRINITAS TV.

„Înălțarea Sfintei Cruci este un praznic Împărătesc asemenea praznicelor Mântuitorului și a Maicii Domnului. El se prăznuiește prin ajunare pentru că se actualizează Patima Mântuitorului Iisus Hristos, Vinerea Patimilor, după Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi”, a spus ÎPS Părinte Laurențiu.

Așezământul monahal Înălțarea Sfintei Cruci a fost înălțat în anul 2006 în Sădinca, sat părăsit încă de pe timpul regimului comunist.

La final, Mitropolitul Ardealului i-a acordat părintelui stareț „Crucea Șaguniană” pentru clerici, iar primarului aceeași distincție, pentru mireni.

Comentarii Facebook


Știri recente