Hramul parohiei Dealu Mare – Dorohoi

Parohia Dealu Mare din Protopopiatul Dorohoi, ce-l are ca ocrotitor pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, și-a sărbătorit în acest an hramul în mod cu totul deosebit. Timp de patru zile, s-au săvârșit slujbe atât în cinstea sfântului prooroc prăznuit, cât și în cinstea sfinților muceniți și doctori fără de arginți, Epictet și Astion, sfinților Mucenici Pantelimon, Trifon și Modest, sfinților Prov, Tarah și Andronic și sfinților cuvioși mucenici din Palestina și Gaza, ale căror sfinte moaște au fost aduse spre închinare de la Mănăstirea Știubeni, după cum aflăm din Ziarul Lumina.

Programul liturgic dedicat hramului parohiei Dealul Mare a debutat joi, 18 iulie, cu slujba Acatistului Sfinților Epictet și Astion și cu slujba Sfântului Maslu, când au fost aduse sfintele moaște de la Mănăstirea Știubeni, și a continuat a doua zi de dimineață cu slujba Acatistului Sfântului Pantelimon și cu slujba Sfintei Liturghii, apoi seara cu slujba Vecerniei și a Litiei. Sâmbătă, 20 iulie, la biserica dorohoiană a avut loc slujba Utreniei, acatistul Sfântului Prooroc Ilie, Sfânta Liturghie și pomenirea celor adormiți, iar seara paraclisul Sfântului Ilie. Duminică, după slujba Utreniei, a Acatistului Mântuitorului și a Sfintei Liturghii, a avut loc seara slujba Acatistului Sfinților Epictet și Astion și Te-deumul de mulțumire.

La slujba Vecerniei unită cu Litia ce a avut loc vineri, la invitația părintelui paroh Ionuț Apetrei, a slujit un sobor format din 14 preoți, din care au făcut parte și arhim. Nichifor Horia, starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași și exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor și arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor. Cuvântul de învățătură a fost rostit de arhim. Nichifor Horia, care, făcând referire la viața Sfântului Prooroc Ilie, a subliniat câr de importantă este păstrarea dreptei credințe: „În slujba din această seară, în timpul lecturilor din Sfânta Scriptură, s-a relatat despre viața minunată a Sfântului Prooroc Ilie și despre felul spectaculos cum a lucrat Dumnezeu adeverirea credinței lui. În fața mulțimilor, Sfântul Ilie a arătat adevărata credința, cerând minune de la Dumnezeu ca semn pentru importanța acestei drepte credințe în viața omului. Mesajul Sfântului prooroc Ilie și pentru vremurile noastre este următorul: fără dreaptă credință șchiopătăm de ambele picioare, orbecăim în viață, iar sufletul nostru devine asemenea pământului uscat și secetos pe care nu a mai plouat de ani de zile. Seceta pe care Dumnezeu a îngăduit-o pe pământ în vremea Proorocului Ilie vădește de fapt o secetă mult mai gravă, cea sufletească, a omului care nu-L cunoaște drept pe Dumnezeu, seceta care-l face pe om să nu înțeleagă în viață decât siguranța de zi cu zi, conflictele de zi cu zi și să uite că viața înseamnă de fapt a avea, asemeni Proorocului Ilie, un dialog cu Dumnezeu, înseamnă să înțelegi lucrarea lui Dumnezeu în viața proprie și în istorie, lucruri fără de care ființa umană devine pământ secetos, lipsit de roadă, aducător de moarte și de blestem”. La final, pr. paroh Ionuț Apetrei a mulțumit preoților prezenți și sfântului ocrotitor al bisericii pe care o păstorește: „O minune a Sfântului Prooroc Ilie este și hramul nostru, pentru că, de la an la an, tot mai mulți credincioși, atât din parohia noastră, cât și din parohiile vecine, vin în această biserică închinată marelui prooroc, pentru a-i cere ajutorul”.

Ziua s-a încheiat cu o agapă, la care au participat toți credincioșii prezenți.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…