Hramul parohiei buzoiene „Sfântul Nicolae”

Parohia buzoiană „Sfântul Nicolae” și-a sărbătorit vineri, 6 decembrie 2013, ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, împreună cu un sobor de slujitori, în prezența a numeroși credincioși.

Ierarhul a hirotonit în preot pe arhidiaconul Bogdan Ene, consilier eparhial, după cum ne-a transmis Dragoș Olteanu.

În cadrul Sfintei Liturghii, s-a dat citire unei scrisori pastorale adresate credincioșilor din Eparhia Buzăului și Vrancei, făcându-se apel la solidaritate și generozitate, cu ocazia tradiționalei colecte „Mila Creștină”.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a precizat: „Cu multă bucurie, am poposit în mijlocul dumneavoastră astăzi, cu prilejul pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul acestui sfânt locaș, zidit și pus sub ocrotirea marelui ierarh din Mira Lichiei, cel care a rămas în conștiința credincioșilor, de-a lungul veacurilor, ca un părinte iubitor, nu numai față de cei mici care, așa cum se știe, așteaptă daruri din partea milostivului Nicolae, ci și față de oamenii mai în vârstă, pentru că el a fost un părinte al săracilor și un apărător al văduvelor și al orfanilor. De aceea, la momentul potrivit, a fost citită scrisoarea pastorală a chiriarhului, adresată tuturor credincioșilor din Eparhia noastră, deoarece aici am găsit frumoasa tradiție ca la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae și în duminica imediat următoare să se facă o colectă specială, numită „Mila Creștină”, pentru ajutorarea oamenilor aflați în suferință, a semenilor noștri mai lipsiți decât noi”.

La final s-a săvârșit slujba parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș mutați la Domnul. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a împărțit daruri copiilor prezenți la slujbă și îmbrăcați în tradiționalul port popular.

Biserica „Sfântul Nicolae” din Buzău a fost ridicată în anul 1826 de coloniștii bulgari, refugiați în țara noastră de frica turcilor. Ocupația lor era grădinăritul, iar pentru a-și pierde urma și-au luat numele de „sârbi”. De-a lungul timpului, lăcașul de cult a fost restaurat de mai multe ori, din cauza distrugerilor provocate de cutremure și intemperii.

Comentarii Facebook


Știri recente