Hramul parohiei bistrițene Sebiș

Creștinii ortodocși l-au sărbătorit luni, 10 februarie 2014, pe Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magneziei, din Asia Mică. Sfântul Haralambie a trăit în secolul al III-lea și este considerat vindecător al unor boli grave, și ocrotitorul culturilor agricole. În așezările de munte, în această zi oamenii aduc la biserică făină și sare pentru a fi binecuvântate. Apoi sunt date animalelor din gospodărie pentru a fi sănătoase tot anul. Un astfel de obicei se păstrează încă la poalele Munților Călimani, în parohia bistrițeană Sebiș. Aici, an de an, Sfântul Haralambie este prăznuit cu evlavie, fiind considerat de credincioși drept unul dintre protectorii lor și al animalelor din gospodărie.

În mijlocul credincioșilor din Sebiș a fost prezent ÎPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei care a oficiat, de la ora 10, Sfânta Liturghie. Înainte de Sfânta Liturghie Părintele Mitropolit a binecuvântat lucrările ce s-au realizat la biserica din localitate ce poartă hramul „Înălțarea Domnului”. În ultimii trei ani s-au realizat la acest locaș de cult, vechi de aproape o sută de ani, o serie de lucrări de reabilitare în interior. Cea mai importantă a fost lucrarea de restaurare a picturii, a precizat părintele Ciprian Frățilă.

Înaltpreasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de 10 preoți din care a făcut parte și protopopul de Bistrița, Părintele Alexandru Vidican. În cadrul Sfintei Liturghii Mitropolitul Andrei al Clujului a hirotonit întru preot pe diaconul Gheorghe Coprean, ce va sluji în parohia Nimigea de sus, protopopiatul Năsăud și întru diacon pe tânărul Marin Menuț Lărgean ce va sluji o dată hirotonit preot în parohia Posmuș, protopopiatul Bistrița. Au participat la slujba arhierească peste 1000 de credincioși din Sebiș și din alte localități bistrițene din zonă, dar și o mulțime de copii ce s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii. Au fost prezente la sărbătoarea închinată Sfântului Haralambie de la Sebiș și oficialități județene și locale.

Potrivit Radio Renașterea, în cuvântul de învățătură ÎPS Părinte Andrei a vorbit credincioșilor despre viața plină de sfințenie a Episcopului Haralambie: „Sfântul Haralambie a trăit pe la anii 200. Era episcop într-o cetate din Asia, în Magnezia. Pe vremea aceea, 300 de ani Imperiul Roman a prigonit cumplit Biserica și pentru că el a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos cu toată puterea, până la urmă după multe chinuri a fost decapitat. Dar după mutarea sa la Domnul nenumărate minuni a făcut pentru drept credincioșii creștini care i se adresau. În tradiția noastră creștină este cunoscut ca tămăduitor de ciumă și mai mult decât atât, în tradiția noastră agrară, sătească se știe că Sfântul Haralambie este ocrotitorul câmpurilor și ocrotitorul animalelor. Se știe de asemenea că Sfântul Haralambie este rugător, mijlocitor pentru holde, pentru vite și pentru gospodării. Așa se face că la dumneavoastră evlavia față de Sfântul Haralambie este mare și noi la invitația părintelui suntem astăzi (ieri – n.r.) aici ca să-l prăznuim împreună pe Sfântul Haralambie”.

La finalul Sfintei Liturghii, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului l-a ridicat pe părintele paroh Ciprian Frățilă la rangul de iconom stavrofor. De asemenea, Părintele Mitropolit i-a oferit părintelui Mircea Pop, care a slujit în această parohie timp de mai bine de 50 de ani, o diplomă de aleasă cinstire pentru întreaga sa activitate pastoral misionară. După acest moment festiv, ÎPS Părinte Andrei înconjurat de soborul de preoți a mers în curtea bisericii unde a rostit o rugăciune de binecuvântare a animalelor, a gospodăriilor și a culturilor agricole. Sărbătoarea din parohia Sebiș care are o tradiție de zeci de ani s-a încheiat cu binecuvântarea lucrărilor la casa parohială.

Localitatea Sebiș, formată doar din credincioși de confesiune ortodoxă, este una foarte vie și activă. Aici locuiesc aproximativ 300 de familii, iar numărul credincioșilor crește, de la un an la altul, deoarece natalitatea este una foarte ridicată.

Comentarii Facebook


Știri recente