Hramul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și-a serbat astăzi, 12 iulie 2014, unul dintre cele trei hramuri și anume, Icoana Maicii Domnului Prodromița de la Muntele Athos. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a peste o mie de credincioși.

După citirea Pericopei Evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit credincioșilor despre importanța cinstirii Sfintelor Icoane: „Este o mare binecuvântare că avem în această biserică această icoană atât de frumoasă. Mai sunt câteva copii ale icoanei Prodromița în Patriarhia Română, dar aceasta este cea mai frumoasă dintre ele și are o semnificație deosebită pentru că a fost făcută special pentru Catedrala Mântuirii Neamului, pentru acest Paraclis. Și toți cei care iubim și dorim ca lucrările la această măreață catedrală să fie duse în cel mai scurt timp la bun sfârșit fără nici un fel de greutate e un semn de încurajare și o speranță că Maica Domnului care poartă de grijă întregii Biserici de la o margine la alta a lumii va purta de grijă în mod deosebit și lucrărilor la această catedrală”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Ierodiacon Roman Cașcaval a fost hirotonit ieromonah.

La final, a fost prezentat CD-ul „Paraclisul Maicii Domnului Prodromița”, în interpretarea Grupului psaltic ANASTASIS. CD-ul este o producție Radio TRINITAS.

„Îl recomandăm atât pentru conținutul și pentru bucuria duhovnicească pe care o procură ascultarea lui, dar îl putem asculta și pentru o anumită bucurie duhovnicească atunci când lucrăm la serviciu sau călătorim cu mașina, fiind o audiție care în același timp aduce și multă bucurie întrucât este o muzică de bună calitate, dar aduce o pace și o binecuvântare, repetând însoțind și noi cu mintea și cu evlavia noastră câtă este rugăciunile pe care ni le aduc la urechi aceste discuri”, a spus PS Părinte Varlaam Ploieșteanul.

„Ultima producție a Radioului TRINITAS, a Casei de discuri TRINITAS conține Slujba Paraclisului, o slujbă care în spiritualitatea noastră ortodoxă este foarte apropiată de Maica Domnului. Prima slujbă datează din secolul al IX-lea, Paraclisul Maicii Domnului și ritmul liturgic, un ritm de însoțire, precum și expresia profundă prin care noi ne rugăm Maicii Domnului să ne fie mijlocitoare poate sunt coordonatele cele mai firești și cele mai sensibile ale credinciosului. Sper ca această producție care e mai mult decât o simplă cântare, e în primul rând o rugăciune, o expresie a spiritualității noastre, o expresie a tradiției noastre și un profund însoțitor să vă fie aproape, să vă aducă liniște în clipe agitate și să vă întărească, să vă dăruiască din puterea credinței pentru că întotdeauna în Biserică mai mult decât cântarea este foarte important cuvântul, mesajul pe care această cântare îl aduce în față și îl prezintă credincioșilor”, a explicat dl consilier patriarhal Ciprian Olinici, director Radio TRINITAS.

CD-ul poate fi cumpărat de la pangarul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. În curând, acesta va putea fi achiziționat și online, accesând secțiunea Magazin a site-ului trinitastv.ro.

La inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost așezată spre închinare o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Prodromița de la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.

Copia Icoanei Maicii Domnului – Prodromița de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului este o reproduce fidelă, în mărime naturală, a celei de la Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește reprezentarea, cât și ferecătura ei, spre deosebire de alte copii ale acestei icoane. Astfel, după modelul original al icoanei Maicii Domnului – Prodromița, frecătura icoanei de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului este din argint, aurită pe alocuri, iar coroanele Maicii Domnului și Mântuitorului Hristos sunt ornamentate cu pietre semiprețioase. Icoana a fost realiză în Grecia, în anul 2011 și a fost sfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 24 octombrie 2011, la sfințirea Paraclisului, cu prilejul aducerii la București a Cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României (24-28 octombrie 2011).

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului mai are hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Ioan Gură de Aur”.

Comentarii Facebook


Știri recente