Hramul Mănăstirii Timișeni – Șag

De sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, joi, 29 august 2013, Mănăstirea Timișeni – Șag, din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei, își va serba hramul, informează site-ul mitropolia-banatului.ro.

Programul religios închinat hramului mănăstirii va debuta în ajunul praznicului, miercuri, 28 august, de la ora 18:00, cu oficierea Vecerniei Mari cu Litie și va continua de la ora 21:00 cu Taina Sfântului Maslu, la ora 23:00 Acatistul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, iar de la 24:00 Utrenia. Joi, 29 august, de la ora 2:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie, de la ora 6:00 Sfințirea Apei, la ora 6:30 Taina Sfântului Maslu, iar de la ora 9:30 Sfânta Liturghie, oficiată de un ales sobor de preoți și diaconi.

Hramul sfintei Mănăstiri Timișeni reprezintă pentru credincioșii bănățeni, în fiecare an, un adevărat prilej de întărire sufletească, de comuniune liturgică și euharistică frățească, aceștia participând alături de obștea monahală la sfintele slujbe, la priveghere și rugăciune către Bunul Dumnezeu.

Comentarii Facebook


Știri recente