IPS Nicolae: Mărturisirea credinței ortodoxe se face în comuniunea Bisericii, nu în izolare și mândrie

Mănăstirea Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Middletown, New York,  și-a sărbătorit duminică, 28 mai 2017, cel de-al doilea hram, Înălțarea Domnului, transmite Alexandru Popovici din partea Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi.

Sărbătoarea hramului a început sâmbătă seara când Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a săvârșit slujba Vecerniei Mari unită cu Litia. Din sobor au făcut parte: Protos. Vincențiu Temirov și de Pr. Marius Dumitrescu de la parohia Sfântul Nicolae din Queens, New York.

A doua zi, duminică, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi a oficiat slujba Utreniei și Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte preoți de la parohiile românești de pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii.

În cuvântul rostit, ierarhul a amintit semnificația sărbătorii Înălțării Domnului cu trupul la ceruri și a explicat pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul XVII, versetele 1-13.

Expunând mai departe cuvântul de învățătură, IPS Nicolae a vorbit despre importanța hotărârilor luate de părinții care au participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. În cadrul predicii, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat faptul că mărturisirea credinței ortodoxe se face în comuniunea Bisericii, nu în izolare și mândrie.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae a oficiat slujba parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii așezământului monahal trecuți la Domnul.

Comentarii Facebook


Știri recente